Steaua Bucureşti s-a calificat în finala Cupei României-Timişoreana la fotbal după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1, pe Arena Naţională din Capitală, în manşa a doua a semifinalelor competiţiei.
Steaua, care învinsese în tur cu 5-2, tot pe Arena Naţională, a deschis scorul prin Cristian Tănase (minutul 22), iar Dinamo a egalat în final, prin Cosmin Matei (minutul 86).
Meciul a fost fragmentat de greşeli şi de faulturi în prima sa parte, dar Steaua a pus treptat stăpânire pe joc şi a reuşit să deschidă scorul după o contră rapidă a lui Chipciu, care l-a lansat pe Tănase şi acesta a trimis peste Bălgrădean.
Dinamo a avut apoi o acţiune rapidă, dar Gardoş a respins în corner centrarea periculoasă a lui Grecu. Acelaşi Grecu a salvat un gol iminent, respingând din faţa porţii mingea trimisă de Sânmărtean.
Până la pauză, Dinamo a mai avut o fază notabilă, un şut al lui Rus din lovitură liberă de la circa 30 de metri, prins de Tătăruşanu.
În repriza secundă, Steaua a ratat o mare ocazie de a-şi majora avantajul, dar Chipciu a fost blocat la capătul unei acţiuni personale, în timp ce Pîrvulescu a trimis pe lângă poartă din poziţie ideală.
După ce Ţucudean a reluat pe lângă poartă, Steaua a mai ratat o ocazie uriaşă de gol, prin Pintilii, rămas singur cu portarul, dar Bălgrădean a apărat.
Efoturile dinamoviştilor au fost răsplătite în minutul 86, când Cosmin Matei l-a învins pe Tătăruşanu din poziţie ideală, după o minge prelungită de Şerban.
Un moment special înaintea meciului a avut loc la poarta dinspre galeria lui Dinamo, organizat de Peluza Cătălin Hîldan, o formaţie interpretând ''Bolero'' de Ravel pe un podium special amenajat în faţa porţii. Mesajul dinamoviştilor a fost unul elocvent: ''În simfonia stadioanelor am fost mereu compozitori, voi asistaţi la operă ca spectatori''. De partea cealaltă, galeria Stelei a răspuns cu un portret al lui Marius Lăcătuş şi mesajul ''Mitologia, îngerii, zeii din cer, tremură când intră Fiara (poreclă dată lui Lăcătuş, n. red.) pe teren''.