Aflat de mai multe zile în negocieri pentru revenirea pe banca "Galatei", Gică Hagi a ajuns joi dimineaţă la un acord cu oficialii formaţiei din Istanbul, fostul internaţional român plecând imediat spre oraşul de pe Bosfor.
"Regele" va semna vineri o înţelegere cu Galatasaray pe un an şi jumătate chiar în locul tradiţional de cantonament de la Florya, în cadrul unei conferinţe de presă. Neoficial, venitul stagional pe care Hagi ar urma să-l aibă se ridică la 1,75 milioane de euro, oarecum surprinzător pentru un tehnician care nu se mai afla în circuit în ultimii doi ani. Nu este însă exclus ca în această sumă să intre datorii mai vechi ale turcilor faţă de Hagi, care mai avea de încasat restanţe chiar de la precedentul său mandat ca antrenor pe malul Bosforului. De altfel, acesta a fost unul dintre argumentele în favoarea românului, "başkanii" apreciind faptul că Hagi nu a ameninţat niciodată cu forurile de specialitate şi a înţeles situaţiile prin care a trecut clubul în ultimii ani.
Fostul mare fotbalist revine astfel pe banca tehnică a lui Galatasaray după cinci ani. Hagi a fost prima dată numit antrenor la echipa unde s-a retras din cariera de fotbalist în martie 2004, pe când aceasta se afla clasată pe locul şase. În sezonul următor, când a avut ca obiectiv câştigarea campionatului, iar Galatasaray sărbătorea centenarul de la înfiinţare, Hagi a ocupat locul al treilea, cucerind însă Cupa Turciei. De asemenea, în acelaşi an, tehnicianul l-a promovat în formaţia turcă pe internaţionalul francez Franck Ribery, care pe atunci nu prindea decât arareori lotul lui Galatasaray. În acest moment, Galata ocupă numai locul 9, cu 12 puncte (patru victorii), la opt puncte de liderul Bursaspor, fiind deja eliminată din cupele europene.
Citește pe Antena3.ro