x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Adversară puternică pentru FC Viitorul în Europa League

Adversară puternică pentru FC Viitorul în Europa League

15 Iul 2016   •   16:21
Adversară puternică pentru FC Viitorul în Europa League

Echipa de fotbal FC Viitorul Constanța va avea o adversară puternică în turul al treilea preliminar al Europa League, formația belgiană KAA Gent, potrivit tragerii la sorți efectuate vineri la Nyon (Elveția).

Prima manșă se va juca în Belgia, pe 28 iulie, iar partida revanșă va avea loc în România, pe 4 august.

FC Viitorul este debutantă în cupele europene, în timp ce Gent a câștigat titlul în premieră în Belgia în urmă cu două sezoane, iar în ediția trecută de Champions League a ajuns până în optimile de finală. În stagiunea precedentă de campionat, echipa antrenată de Hein Vanhaezebrouck a ocupat locul al treilea în clasament.

În trecut, Gent a fost antrenată de Mircea Rednic.

Gent mai are în palmares trei Cupe ale Belgiei (1964, 1984, 2010) și o Supercupă (2015).

În această vară, Gent a susținut câteva meciuri amicale, învingând cu 2-0 pe JV De Pinte, cu 7-0 pe KVE Drongen și 3-0 pe SC Dikkelvenne și înregistrând două remize cu formații mult mai cunoscute, 2-2 cu Olympiakos Pireu și 1-1 cu Cercle Bruges.

Belgienii mai au programate și două partide amicale cu PEC Zwolle (vineri 15 iulie) și cu Ajax Amsterdam (16 iulie), urmând să înceapă campionatul pe 31 iulie, în deplasare, cu KV Kortrijk.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: viitorul constanta Europa League