Argentinianul, pe atunci în vârstă de 33 de ani, a intrat în negocieri cu Barcelona pentru a-și prelungi contractul, solicitând o înțelegere pe trei ani. Potrivit El Mundo, aceste negocieri au eșuat în cele din urmă din cauza faptului că Barcelona a refuzat să îndeplinească două dintre cele nouă cereri ale lui Messi.
Pe lângă acordul pe trei ani, Messi ar fi cerut în contractul său o creștere automată a salariului legată de creșterea impozitelor - dacă guvernul spaniol ar fi crescut impozitele, salariul net al lui Messi ar fi crescut și el.
De asemenea, a dorit ca clubul să continue să-l angajeze pe asistentul său personal, Pepe Costa, despre care se credea că ar fi fost unul din cei aflați pe lista disponibilizărilor post-pandemice pe care clubul le avea în vedere. Reducerea salarială pe care Messi însuși a suferit-o în timpul pandemiei ar fi trebuit, de asemenea, să îi fie rambursată ca parte a oricărei noi înțelegeri.
Messi ceruse clubului să îi pună la dispoziție un avion privat în perioada sărbătorilor. O lojă privată pe Camp Nou pentru familia sa a fost o altă cerere, precum și, poate ciudat, o facilitate similară pentru coechipierul Luis Suarez.
Printre solicitări se afla și plata unui comision fratelui său Rodrigo Messi, care era agentul lui Christian Atsu, la acea vreme.
Barcelona a fost în cele din urmă de acord cu aceste șapte cereri, deși afacerea a eșuat în privința altor două, ceea ce l-a determinat pe Messi să se descrie ca fiind „un prizonier" la club.
El a vrut, în esență, să elimine clauza de reziliere pe care o folosesc toate echipele spaniole. Clauza de reziliere a lui Messi era, la vremea respectivă, de 700 de milioane de euro, dar el a vrut să o reducă la o sumă simbolică de 10.000 de euro, iar Barcelona a refuzat. De asemenea, a dorit o primă de reinstalare, de 10 milioane de euro, pe care clubul a spus că nu o poate acorda din lipsă de fonduri.
Negocierile au eșuat, iar Messi a insistat fără succes pentru o mutare în acea vară, deși, în cele din urmă, a reușit să iasă din așa zisa „închisoare" un an mai târziu, ajungând la Paris Saint-Germain.
(sursa: Mediafax)