x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Clubul spaniol Celta Vigo va deschide o şcoală de fotbal la Braşov

Clubul spaniol Celta Vigo va deschide o şcoală de fotbal la Braşov

01 Iun 2016   •   16:20
Clubul spaniol Celta Vigo va deschide o şcoală de fotbal la Braşov

 Primarul Braşovului, George Scripcaru, şi preşedintele Clubului spaniol de fotbal Celta Vigo, Manuel Carlos Mourino Atanes, au semnat miercuri, la Primăria Braşov, protocolul între Clubul de Fotbal spaniol şi municipiul Braşov, în vederea înfiinţării unei şcoli de fotbal la Braşov, sub coordonarea unui antrenor din Spania. 

"Cred că este un lucru foarte important pentru oraş, mai ales că ne referim la copii, şi cred că este foarte important a pune bazele unei structuri asociative şi a unui parteneriat pe care să-l pornim astfel, să fie de lungă durată şi să-şi producă efectele, şi aşa cum am spus, peste câţiva ani, să avem un fotbalist de marcă care să activeze într-o echipă de top din Europa sau din lume şi care să plece de aici. Este un prim pas, lucrurile trebuie să continue mai mult, mai amplu şi, în funcţie de cum va evolua acest lucru, sigur, municipalitatea va trebui să ia în calcul o mai mare implicare din punct de vedere al fotbalului la Braşov, în special pentru ceea ce înseamnă copii şi juniori. Nivelul de performanţă este treaba altora, noi trebuie să producem resursa umană şi banii pentru segmentele de sport, iar fotbalul trebuie să intre în atenţia noastră şi asta am făcut astăzi", a subliniat Scripcaru. 

Preşedintele Celta Vigo s-a declarat mulţumit şi impresionat de entuziasmul oamenilor din Braşov, precizând că este vorba despre un proiect ambiţios care va însemna instruirea unor generaţii de jucători cu ajutorul unor antrenori care au lucrat mult cu copiii. 

"Sunt foarte mulţumit că mă aflu aici, sunt impresionat de entuziasmul oamenilor din Braşov şi, plecând de aici, vom dezvolta un proiect ambiţios care va însemna instruirea unor generaţii de jucători cu ajutorul unor antrenori care au lucrat mult timp cu copiii. În toată această activitate ne va ghida experienţa noastră deosebită în domeniul fotbalului, în special la nivelul copiilor. Majoritatea jucătorilor de la noi care încep fotbalul de mici ajung la profesionalism şi acelaşi lucru dorim să-l facem şi aici. Vom pune accent pe seriozitate, pe o pregătire continuă pentru ca să avem rezultatele pe care le dorim", a punctat preşedintele clubului de fotbal spaniol. 

La începutul lunii august, va veni la Braşov pentru mai mult timp un antrenor coordonator care va pune bazele şcolii de fotbal, iar antrenorii care vor pregăti copiii vor fi din Braşov. 

 

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: celta vigo scoala de fotbal brasov