Pentru prima oară în istoria fotbalului, un gol a fost atribuit graţie tehnologiei pentru linia porţii, în cursul meciului dintre Franţa şi Honduras (scor 3-0), disputat duminică seara la Porto Alegre, în Grupa E a Cupei Mondiale 2014.
Golul, marcat în propria poartă de portarul hondurian Noel Valladares, a fost acordat în minutul 48 de către arbitrul brazilian Sandro Ricci şi a permis Franţei să-şi mărească avantajul la două goluri.
Portarul a trimis involuntar mingea dincolo de linia porţii, după un şut al atacantului francez Karim Benzema, balonul lovind mai întâi bara.
Arbitrul a acordat golul după ce a avut confirmarea în timp real, pe ceasul său, graţie noii tehnologii, că mingea a depăşit integral linia porţii.
Cele 12 stadioane ale Cupei Mondiale 2014 sunt echipate cu tehnologia Goal-Control 4-D. Sistemul, conceput de firma germană GoalControl GmbH, care funcţionează cu 14 camere de mare viteză, câte 7 pentru fiecare poartă.
Potrivit FIFA, "poziţia mingii este înregistrată în trei dimensiuni, în mod continuu şi automat, din momentul în care ajunge în apropierea liniei porţii".
Sistemul a fost testat în condiţii reale de joc cu ocazia Campionatelor Mondiale ale cluburilor din 2012 şi 2013, apoi la Cupa Confederaţiilor 2013 din Brazilia, însă la niciuna dintre aceste competiţii arbitrii nu au fost nevoiţi să apeleze la ajutorul tehnologiei.