x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Contra a spart gheaţa în Primera: Getafe a învins Valencia cu 3-1

Contra a spart gheaţa în Primera: Getafe a învins Valencia cu 3-1

31 Mar 2014   •   09:32
Contra a spart gheaţa în Primera: Getafe a învins Valencia cu 3-1

Cosmin Contra a obţinut prima victorie ca antrenor al lui Getafe, 3-1 cu Valencia, duminică, în deplasare, într-un meci din etapa a 31-a a campionatului de fotbal al Spaniei, în care atacantul român Ciprian Marica a marcat un gol.

Getafe a început cu stângul meciul, "liliecii" deschizând scorul în minutul 6, prin Eduardo Vargas. Madrilenii au revenit, însă, şi-au presat permanent adversarii, reuşind să întoarcă scorul în decurs de numai trei minute, prin golurile marcate de Angel Lafita (25) şi Ciprian Marica (27). Getafe a controlat în continuare jocul, fără a mai forţa, însă. Valencia a fost echipa care a atacat mai mult în repriza a doua, dar oaspeţii au dat lovitura decisivă în min. 88, prin Pedro Leon. Valencia a încheiat meciul în zece oameni, după eliminarea francezului Jeremy Mathieu (89).

Getafe nu mai câştigase în campionat din etapa a 15-a (1-0 cu Levante), perioadă în care a înregistrat 5 remize şi 10 eşecuri. Rezultatele lui Contra la cârma echipei madrilene erau un egal cu Granada, la debut, 3-3, urmat de două înfrângeri la limită, 0-1 la Bilbao, cu Athletic, şi 0-1 cu Villarreal.

Marica a fost integralist, golul marcat fiind al patrulea cele 21 de partide jucate de atacantul român în Primera.

Getafe a părăsit zona retrogradării, fiind acum pe locul 16, cu 31 de puncte.

×