x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondială 2022: Vânzarea de alcool este interzisă pe stadioanele Cupei Mondiale din Qatar

Cupa Mondială 2022: Vânzarea de alcool este interzisă pe stadioanele Cupei Mondiale din Qatar

18 Noi 2022   •   15:49
Cupa Mondială 2022: Vânzarea de alcool este interzisă pe stadioanele Cupei Mondiale din Qatar

Alcoolul nu va fi vândut pe cele opt stadioane de la Cupa Mondială din Qatar, după ce Fifa și-a schimbat politica, cu două zile înainte de începerea turneului, scrie BBC.

Alcoolul urma să fie servit "în zone selecte din cadrul stadioanelor", în ciuda faptului că vânzarea acestuia este strict controlată în țara musulmană.

Cei care se află în zonele corporative ale stadioanelor din cadrul turneului vor putea în continuare să cumpere alcool.

Cupa Mondială începe duminică, când Qatar va juca împotriva Ecuadorului.

Budweiser, unul dintre principalii sponsori ai Fifa, este deținut de producătorul de bere AB InBev și avea drepturi exclusive de a vinde bere la Cupa Mondială.

"În urma discuțiilor dintre autoritățile din țara gazdă și Fifa, s-a luat decizia de a concentra vânzarea de băuturi alcoolice pe festivalul fanilor Fifa, pe alte destinații pentru fani și pe locații autorizate, eliminând punctele de vânzare a berii din perimetrul stadioanelor Qatarului la Cupa Mondială Fifa 2022", se arată într-un comunicat al forului de conducere al fotbalului mondial.

Un purtător de cuvânt al AB InBev a declarat că nu au putut continua "unele dintre activările planificate pe stadioane" din cauza unor "circumstanțe independente de voința noastră".

Asociația Suporterilor de Fotbal (FSA) a criticat momentul în care a fost luată decizia de a interzice vânzarea de bere pentru majoritatea fanilor.

"Unor fani le place o bere la un meci, altora nu, dar adevărata problemă este schimbarea în ultimul moment, care vorbește despre o problemă mai largă - lipsa totală de comunicare și claritate din partea comitetului de organizare față de suporteri", a declarat un purtător de cuvânt al FSA. Dacă pot să se răzgândească în această privință la un moment dat, fără nicio explicație, suporterii vor avea îngrijorări de înțeles cu privire la îndeplinirea altor promisiuni legate de cazare, transport sau aspecte culturale."

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cupa mondială alcool