Dupa ce pierdusera cu 4-0 in meciul-tur, englezii de la Arsenal au facut un meci de exceptie, dar au castigat doar cu 3-0, facand loc 'diavolilor' milanezi in urmatorul tur din Champions League. 'Tunarii' lui Arsene Wenger au crezut pana in ultima clipa in calificare, au condus inca de la pauza cu 3-0, au atacat in tromba, dar nu au putut mai mult.
'Am fost foarte aproape. Am suferit din punct de vedere fizic in repriza secunda, pentru ca am facut multe eforturi la meciul cu Liverpool de sambata. Nu aveam solutii pe banca, este singurul meu regret, pentru ca cei din teren au dat totul. Jucatorii pot fi mandri ca joaca la aceasta echipa. Cand jucatorii castiga cu 3-0, nu poti sa le spui decat bravo. Echipa a progresat si speram ca vom incheia bine sezonul', a declarat antrenorul lui Arsenal, Arsene Wenger. Tehnicianul lui Milan, Massimiliano Allegri, era foarte bucuros ca echipa sa a ajuns intre primele opt echipe ale lumii.
'Am suferit in prima repriza, mai ales ca am primit gol foarte repede. Meritul este al echipei Arsenal, care a jucat cu multa intensitate. In schimb, in partea secunda a fost mai bine. Ei au avut o singura ocazie periculoasa , fata de trei sau patru cate am avut noi. Sunt sigur ca, dupa ce vom recupera toti jucatorii, vom fi mai buni. Suntem intre cele mai bune opt echipe ale Europei, lucru care nu ni s-a intamplat de mult timp', a declarat Allegri. In celalalt meci al zilei, Benfica a trecut peste infrangerea din tur cu Zenit Sankt Petersburg, scor 2-3, si s-a calificat in sferturile de finala ale Ligii Campionilor dupa victoria cu 2-0 dupa Estadio 'Da Luz'.
Lusitanii aveau nevoie de un succes la limita pentru a merge mai departe, dupa ce in ultimul timp au avut o forma execrabila. Zenit a vrut mult, s-ar fi calificat in premiera in sferturile Ligii Campionilor, dar se pare ca era o palarie prea mare pentru rusi. Avantajul obtinut in partida de acasa nu a fost de ajuns, pentru ca 'vulturii' au fost mai buni, mai ales in aceasta a doua mansa. Aseara, dupa inchiderea acestei editii au avut loc partidele: Barcelona – Bayer Leverkusen( in tur, scor 3-1 pentru catalani) si Apoel Nicosia – Lyon (in tur, 1-0 pentru lyonezi). Tragerea la sorti pentru meciurile din optimi va avea loc la data de 16 martie.