x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international FIFA a reglementat situația jucătorilor de fotbal legitimați în Ucraina și Rusia

FIFA a reglementat situația jucătorilor de fotbal legitimați în Ucraina și Rusia

08 Mar 2022   •   10:00
FIFA a reglementat situația jucătorilor de fotbal legitimați în Ucraina și Rusia

În urma escaladării situației din Ucraina, Consiliul FIFA a decis, în coordonare cu UEFA și după consultarea părților interesate, să modifice temporar “Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorului”, informează frf.ro.

Modificările au rolul de a oferi securitate juridică și claritate cu privire la o serie de aspecte.

Principiile sunt prezentate sub forma unei anexe temporare (Anexa 7) intitulată „Reguli temporare care abordează situația excepțională care decurge ca urmare a războiului din Ucraina”.

Federația Română de Fotbal s-a adresat vineri FIFA cu propuneri în acest sens, printr-o scrisoare a președintelui FRF, Răzvan Burleanu, către președintele FIFA, Gianni Infantino, în încercarea de a reglementa situația jucătorilor de fotbal legitimați în Ucraina, seniori sau juniori, profesioniști sau amatori, propunând un set de măsuri, o parte dintre ele fiind azi aprobate de forul mondial.

Deciziile luate luni de Consiliul FIFA, unde președintele FRF, Răzvan Burleanu, este membru:

În ceea ce privește situația din Ucraina, pentru a oferi jucătorilor și antrenorilor posibilitatea de a lucra și de a fi remunerați și pentru a proteja cluburile ucrainene, cu excepția cazului în care părțile convin altfel, toate contractele de muncă ale jucătorilor și antrenorilor străini cu cluburile afiliate la Federația Ucraineană de Fotbal vor fi considerate suspendate automat până la sfârșitul sezonului în Ucraina (30 iunie 2022), fără a fi necesară nicio acțiune din partea părților în acest sens.

Pentru a facilita plecarea jucătorilor și antrenorilor străini din Rusia, în cazul în care cluburile afiliate la Federația de Fotbal din Rusia nu ajung la un acord reciproc cu jucătorii și antrenorii străini înainte sau până pe 10 martie 2022 și cu excepția cazului în care se convine altfel în scris, jucătorii și antrenorii străini vor avea dreptul de a-și suspenda unilateral contractele de muncă cu cluburile afiliate Federației din Rusia până la finalul sezonului în Rusia (30 iunie 2022).

Suspendarea unui contract conform paragrafelor de mai sus va însemna că jucătorii și antrenorii vor fi considerați „în afara contractului” până la 30 iunie 2022 și, prin urmare, vor avea libertatea de a semna un contract cu un alt club fără a se confrunta cu diverse consecințe.

Mai mult, pentru a oferi flexibilitate jucătorilor a căror înregistrare a fost făcută la Federația Ucraineană sau la cea din Rusia și care au părăsit sau ar putea intenționa să părăsească teritoriul Ucrainei sau al Rusiei ca urmare a războiului, jucătorii străini vor avea voie să se legitimeze la alte cluburi chiar dacă perioada de înscriere este închisă la Federația din țara clubului respectiv.

Pentru ca această excepție să fie aplicabilă și pentru a proteja integritatea competițiilor, înregistrarea la noul club trebuie să aibă loc până pe 7 aprilie 2022. Pentru a proteja în continuare integritatea competițiilor, cluburile au dreptul să înregistreze maximum doi jucători care au beneficiat de excepție.

Protecția jucătorilor minori

În ceea ce privește protecția minorilor, se va considera că minorii care pleacă din Ucraina în alte țări din cauza conflictului armat îndeplinesc cerințele articolului 19 alin. 2 d) din “Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorului”, care scutește minorii refugiați de la norma care împiedică transferul internațional de jucători înainte de vârsta de 18 ani.

FIFA dorește să-și reitereze condamnarea utilizării forței armate de către Rusia în Ucraina și speră într-o încetare rapidă a ostilităților și revenire la pace.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fotbal ucraina