x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Există fotbal și fără Tiki-Taka

Există fotbal și fără Tiki-Taka

de Adi Munteanu    |    08 Dec 2022   •   06:30
Există fotbal și fără Tiki-Taka

Când nu mai credea nimeni că mai pot apărea surprize de genul eliminării Germaniei, Belgiei sau Danemarcei și toți spuneau că sferturile vor fi o afacere între uriașii fotbalului, a picat bomba eliminării Spaniei în fața naționalei Marocului.

 

Că a fost la loviturile de departajare nu are nicio importanță. Africanii puteau câștiga, cu un pic de mai multă atenție la ocaziile avute, și în 90, și în 120 de minute. Au câștigat însă categoric la loviturile de departajare tocmai ca dramatismul să fie și mai mare.

Trăim sfârșitul unui capitol în fotbalul mondial, Tiki-Taka, stilul de joc ce a dominat ultimii 15 ani, dus la perfecțiune de Pep Guardiola la Barcelona și pe care l-a cărat după el și la Bayern, și la Manchester City, și-a dat ultima suflare în Qatar. Nu mai are viitor, nu mai are farmec, nu mai are rezultate, nu mai aduce victorii. Ba mai mult, poate produce dezastre, așa cum a pățit Spania la acest mondial. Mult aplaudata posesie a spaniolilor nu a mai adormit adversarii, care, de la o vreme, găsiseră și antidotul. Și Barcelona în ultimii 2-3 ani, și Spania, acum la CM, au dat peste adversari care învățaseră că contracareze „sufocantul joc de pase”, care joc de pase devenise în ultima vreme tot mai lent și mai previzibil. La acest turneu final, Spania a dominat la posesie toți adversarii cu niște procente uluitoare. De exemplu, în meciul cu Japonia, spaniolii au avut 83% la 17% posesie și 992 de pase reușite față de 166 ale niponilor. Cifre-record pentru un meci de fotbal. Și totuși, Japonia a avut trei șuturi pe poartă, pe două le-a fructificat și a câștigat cu 2-1. La ce le-au folosit spaniolilor toate aceste cifre? La nimic. Stilul lor a produs doar statistici, nu și goluri și cu atât mai puțin victorii, pentru că bilanțul final al participării la CM 2022 este dezastruos: o singură victorie, două egaluri și o înfrângere. Foarte puțin față de pretențiile cu care au mers în Qatar.

Mai mult, își stabiliseră singuri traseul spre finală. Au făcut în așa fel încât să joace cu Maroc și Portugalia, pe care Luis Enrique le considera mai la îndemână în comparație cu Brazilia sau Argentina, dar n-au luat deloc în calcul ambiția și viteza pe contraatac a marocanilor, care a fost antidotul perfect pentru o Tiki-Taka spaniolă ieșită din termenul de garanție. 

Nemții se simt răzbunați

Germania, care a trăit și ea rușinea eliminării, și-a șters lacrimile, chiar a schițat un mic zâmbet. Cotidianul Bild a titrat „Danke, Morocco!”, aluzie la faptul că Spania s-a lăsat învinsă de Japonia, fapt care i-a trimis pe nemți acasă.

Sferturile ca sferturile, dar semifinalele...

În sferturile de finală avem patru meciuri extrem de interesante. Părerea majorității este că firesc ar fi  să ducă spre o semifinală Argentina-Brazilia, pe de-o parte, și Portugalia-Franța, sau, poate, Anglia în cealaltă semifinală. Dar ce mai poate fi firesc la acest turneu final, în care Maroc elimină Spania și Belgia, iar Japonia elimină Germania?

Vineri, Brazilia-Croația și Olanda-Argentina

După scurta pauză de după optimi, în sferturi sunt programate două meciuri „grele”. Pe de-o parte o Brazilie care se simte tot mai în largul ei în Qatar, și joacă spectaculos, de cealaltă parte, o Croație care este încă vicecampioană mondială. Totuși, croații s-au cam chinuit la acest turneu final, părând că joacă doar din amintiri. Au nădușit serios și cu Marocul în grupe, și cu Coreea de Sud în optimi. 

Meciul zilei este însă Olanda-Argentina, care ascunde multe orgolii și revanșe. Ultima întâlnire directă datează de la Mondialul din 2014 din Brazilia, când Argentina s-a impus în semifinale la loviturile de departajare. Tot la revanșe, olandezii nu pot uita finala din 1978, când au fost la o bară, în ultimul minut, de titlul mondial, tot contra Argentinei.

Sâmbătă, Portugalia-Maroc și Franța-Anglia

În primul meci al zilei favoriți sunt portughezii, însă după meciul marocanilor cu Spania, africanii nu sunt de luat deja învinși. De cealaltă parte, portughezii au jucat mult mai bine fără Ronaldo titular, și este posibil ca acesta să înceapă tot rezervă și sâmbătă contra Marocului, chiar dacă el crede că ar fi un meci în care poate depăși recordul de goluri. 

De la ora 21 avem însă șocul sferturilor, derby-ul Franța-Anglia. Adică un duel Mbappe-Harry Kane. Franța pare mai în vână, Mbappe pare în formă maximă și de neoprit, este servit ideal de Griezmann, iar Giroud suplinește foarte bine absența lui Benzema. Le englezi este de urmărit noua senzație a fotbalului britanic, Jude Bellingham, 19 ani, singurul stranier din lotul lui Gareth Southgate. Bellingham nu a evoluat niciun minut în Premiere League, însă este deja la al treilea sezon la Borussia Dortmund.

Spania a evitat să cadă, glorios, de pe un cal frumos, precum Brazilia, însă a căzut rușinos de pe o mârțoagă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: fotbal eliminare Spania