Creditati cu sanse minime in fata sud-americanilor, elevii lui Jurgen Klinsmann au dat peste cap toate socotelile, calificandu-se in semifinale, unde vor intalni Italia.
"Atunci cand joaca doua echipe, castiga nemtii", spune o vorba deja veche din folclorul mondial al fotbalului. Se pare ca acest dicton n-a avut niciodata mai multa acoperire decat in prezent, cand reprezentativa tarii gazda continua sa dea peste cap orice socoteli facute de microbisti, "Mannschaft"-ul eliminand vineri, la capatul unui meci dramatic, selectionata Argentinei. SUSPANS. Chiar daca sud-americanii au condus din minutul 49 cu 1-0, prin golul marcat de Ayala, nemtii si-au respectat renumele de luptatori si au egalat cand nimeni aproape ca nu mai spera, cu zece minute inainte de final, prin Miroslav Klose. Cum in cele doua reprize de prelungiri nu s-a mai intamplat nimic notabil, la loviturile de departajare a venit randul lui Jens Lehmann sa iasa la rampa. Goalkeeper-ul lui Arsenal Londra a devenit eroul Germaniei, parand doua dintre penalty-urile executate de argeninieni si ducand echipa antrenata de Jurgen Klinsmann in semifinale. DEMISIE. In afara parasirii competitiei, unde fusesera creditati ca favoriti dupa incheierea meciurilor din grupa, argentinienii au ramas si fara selectioner, Jose Pekerman anuntand imediat dupa joc faptul ca renunta la functie. "Cred ca ciclul meu la echipa nationala a luat sfarsit. Am sperat foarte mult in realizarea unei performante, dar n-a fost sa fie. Am crezut mereu in jucatorii mei, iar acestia nu m-au dezamagit. Din pacate, am pierdut din cauza unor lucruri care se intampla in fotbal. Am fost nevoit sa efectuez doua schimbari atunci cand n-as fi vrut, iar asta s-a vazut in evolutia ulterioara a echipei. Abbodanzieri s-a accidentat, in timp ce Riquelme nu mai facea fata din punct de vedere fizic. Personal, sunt cu sufletul impacat ca am facut tot ce am putut pentru a castiga", a afirmat Pekerman. EROU. Pariul facut de Klinsmann inaintea inceperii CM, cand l-a indepartat pe mult prea influentul Kahn dintre buturi, a dat rezultat. Eroul meciului contra Argentinei a fost Jens Lehmann, care a aparat doua dintre loviturile de departajare. "Nu m-am gandit la nimic special, doar m-am concentrat. Mi s-a acordat incredere, iar eu nu puteam sa dezamagesc. Am demonstrat ca am ajuns pe merit titularul echipei nationale", a spus Lehmann. Paradoxal, inaintea executarii penalty-urilor, portarul lui Arsenal a fost incurajat chiar de rivalul sau cel mai aprig, Oliver Kahn, care s-a apropiat de el si i-a rostit cateva cuvinte, dupa care cei doi au dat mana, pentru prima oara dupa multi ani in care nici macar nu si-au vorbit.Citește pe Antena3.ro