x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Glasgow Rangers vrea să-l cumpere pe Ianis Hagi. Cât va plăti clubul pentru fotbalistul român

Glasgow Rangers vrea să-l cumpere pe Ianis Hagi. Cât va plăti clubul pentru fotbalistul român

19 Mai 2020   •   16:30
Glasgow Rangers vrea să-l cumpere pe Ianis Hagi. Cât va plăti clubul pentru fotbalistul român

Vicecampioana Scoţiei, Glasgow Rangers, se declară hotărâtă să-l cumpere pe fotbalistul român Ianis Hagi. Acesta a fost împrumutat de la echipa belgiană Racing Genk, la sfârșitul lunii ianuarie 2020, scrie ziarul Het Belang van Limburg.

Ianis Hagi a ajuns la Genk în vara anului trecut, dar nu a reuşit să se impună, şi a fost împrumutat lui Rangers până la finalul sezonului. Aici a avut evoluţii pozitive.

Echipa scoţiană, antrenată de fostul mare jucător englez Steven Gerrard, vrea să-l păstreze pe mijlocaşul român.

Genk a plătit circa 4 milioane de euro pentru internaţionalul român, iar Rangers urmează să-l achiziționeze cu 5 milioane de euro.

Cele două echipe negociază în legătură cu modalităţile transferului.

Cluburile din Scoţia au votat încheierea sezonului din cauza pandemiei de coronavirus. Celtic Glasgow a fost declarată campioană, iar Rangers a ocupat locul 2.

Ianis Hagi a avut şapte apariţii în campionat şi două în Cupa Scoţiei, cu Rangers, pentru care a evoluat şi în trei meciuri din Europa League.

×
Subiecte în articol: ianis hagi glasgow rangers genk