x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Goian, erou la Palermo. Vezi ce a declarat şi ce a scris presa italiană!

Goian, erou la Palermo. Vezi ce a declarat şi ce a scris presa italiană!

20 Mar 2011   •   14:29
Goian, erou la Palermo. Vezi ce a declarat şi ce a scris presa italiană!
Sursa foto: /Reuters

Fundaşul Dorin Goian a declarat, sâmbătă seară, că dedică golul din meciul cu AC Milan, câştigat de Palermo, scor 1-0, în etapa a XXX-a a campionatului Italiei, familiei sale, care mereu i-a fost alături, dar şi coechipierilor şi fanilor, informează site-ul oficial al grupării siciliene.

"Acest gol şi această victorie sunt în primul rând pentru familia mea, care mereu mi-a fost alături în momentele dificile. Din acelaşi motiv le dedic şi coechipierilor mei, stafului tehnic şi celui medical, care m-au ajutat atât de mult în ultimele luni. Şi apoi fanilor noştri care meritau o bucurie aşa mare. Sunt foarte fericit, este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase momente de când sunt la Palermo", a declarat Goian.

Presa italiană îl laudă pe fundaşul Dorin Goian, subliniind că acesta a relansat campionatul prin golul victoriei echipei Palermo în faţa formaţiei AC Milan, şi apreciind că românul a avut o evoluţie perfectă şi în apărare.

"Eroul meciului. A revenit după o lungă pauză, înlocuindu-l în centrul apărării pe Bovo. A marcat un gol, iar apoi a apărat poarta lui Sirigiu cu o prestaţie perfectă", a scris site-ul mediagol.it, care i-a acordat românului cea mai mare notă, 7,5.

Nota 7 a primit-o Goian de la tuttomercatoweb.com: "Prestaţia determinată, marchează golul victoriei şi apoi luptă pentru păstrarea lui". Aceeaşi părere o are şi notizieitaliene.it, care îl notează pe român tot cu 7.

Agenţia Datasport i-a acordat lui Goian nota 7: "A ales cea mai importantă partidă pentru a marca primul său gol în campionat".

"Revenit după trei luni, Goian s-a ridicat la nivelul meciului. A suferit puţin în faţa rapidităţii lui Pato, dar a reuşit mereu să-şi revină. A marcat un gol la care Abbiati nu a avut ce face", a scris golsicilia.it, care i-a acordat nota 7.

În schimb, agenţia Calciomercato l-a notat pe Goian cu 8: "Lider defensiv şi autor al golului care adus victoria echipei Palermo". Goian a mai fost notat cu 7,5 de calciofanpage.it şi cu 7 de canalemilan.it.

Gazzetta dello Sport a scris că prin golul marcat Dorin Goian a relansat campionatul, AC Milan riscând să fie ajunsă în fruntea clasamentului de Napoli şi Inter Milano.

Dorin Goian a marcat unicul gol în meciul câştigat de formaţia sa Palermo, scor 1-0, pe teren propriu, cu liderul AC Milan, în etapa a XXX-a a campionatului Italiei. Goian, care a fost integralist, a marcat în minutul 10.

×