x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Kylian Mbappé refuză să participe la ședința foto a echipei naționale a Franței

Kylian Mbappé refuză să participe la ședința foto a echipei naționale a Franței

19 Sep 2022   •   22:05
 Kylian Mbappé refuză să participe la ședința foto a echipei naționale a Franței
Sursa foto: Hepta

Kylian Mbappé a decis să nu participe la ședința foto prevăzută pentru marți cu echipa Franței, după ce Federația Franceză de Fotbal a refuzat să modifice convenția privind drepturile de imagine ale jucătorilor, conform L'Équipe.

Kylian Mbappé a făcut anunțul în cursul zilei de luni, într-un comunicat transmis AFP. Starul naționalei Franței și a lui PSG „regretă profund că nu s-a putut ajunge, așa cum s-a cerut, la un acord înainte de Cupa Mondială" pe acest subiect, care a provocat deja o polemică în luna martie.

De când Kylian Mbappé a boicotat o operațiune de marketing cu sponsorii echipei Franței, pe 22 martie, la un miting la Clairefontaine, convenția care îi leagă pe internaționalii francezi de Federația Franceză de Fotbal se află în centrul unei polemici.

Vedeta pariziană și consilierii săi consideră în special că se folosește tot mai mult imaginea individuală a unor jucători, în detrimentul altora. Francezul și-ar dori, de asemenea, să aibă un drept de control asupra mărcilor cu care sunt asociați internaționalii.

(sursa: Mediafax)

×