x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international LIVE Play-off: Vaslui - Lille 0-0, Steaua - Grasshoppers 1-0, Hajduk - Urziceni 4-1, Timişoara - Man. City 0-1

LIVE Play-off: Vaslui - Lille 0-0, Steaua - Grasshoppers 1-0, Hajduk - Urziceni 4-1, Timişoara - Man. City 0-1

19 Aug 2010   •   00:00

FC Vaslui a început cu o remiză seara românească din play-off-ul Europa League,  0-0, pe teren propriu, cu Lille, echipă clasată pe locul 4 în sezonul trecut din campionatul Franţei. Steaua şi-a îndeplinit obiectivul, victorie fără gol primit, chiar dacă la limită, 1-0 cu Grasshoppers, în urma unui eurogol marcat de Bogdan Stancu. Deşi a condus la Split, Unirea Urziceni a fost surclasată de Hajduk în repriza a doua, pierzând cu 4-1.

FC VASLUI - LILLE 0-0
În faţa unei echipe care, a spus-o Daniel Niculae, se va bate la titlu în Franţa, trupa lui Lopez Caro nu s-a pierdut cu firea şi a făcut cel mai bun joc al ei din acest sezon.

Vasluienii au avut iniţiativa în cea mai mare parte a jocului, doar că nu au marcat, astfel că scorul înregistrat la final îi conferă prima şansă la calificare lui Lille.

"Sunt supărat, pentru că efortul mare pe care l-au depus jucătorii mei ar fi trebuit să aibă o recompensă diferită faţă de ceea ce a fost pe tabela de marcaj", a declarat tehnicianul Vasluiului, Lopez Caro.
De partea cealaltă, antrenorul francezilor, Rudi Garcia, a spus: "Acest 0-0 ne dă speranţe pentru retur, jucăm acasă şi cred că avem o şansă în plus".

Min. 90+2
Fluier final

Min. 78 Ocazie mare pentru Lille, lovitura de cap a lui De Melo trece puţin peste poartă

Min. 64 Sînmărtean îi pasează excelent lui Wesley, şutul brazilianului este blocat, iar foarfeca lui Costin trece peste

Min. 59 Wesley câştigă un duel aerian în careul advers, însă trimite slab spre poartă, Landreau reţine fără probleme

Min. 50 Beria şutează puţin pe lângă poarta lui Kuciak

Min. 48 Genchev şutează de la 25 de metri pe lângă poartă

Min. 46 Se reia partida

Min. 45 Pauză

Min. 40
Pouga, aflat în poziţie foarte bună, nu ajunge la centrarea lui Sînmărtean

Min. 35
Accidentaţi într-un duel la mijlocul terenului, Gladstone şi Obraniak nu mai pot continua partida şi sunt înlocuiţi

Min. 33
Ocazie imensă a oaspeţilor, lovitura de cap a lui Chedjou trece la o palmă de bară

Min. 30
Contraatac al vasluienilor încheiat cu o centrare periculoasă în careul francez, Landreau respinge cu piciorul

Min. 23
Prima mare ocazie a partidei, în urma unui corner, lovitura de cap a lui Wesley trece peste poartă

FC Vaslui: Kuciak - Milanov, Papp, Rivas, Hugo Luz - Pavlovici, Gladstone (35 Ghencev) - Sînmărtean, Wesley, R. Costin (79 Bello) - Pouga. Antrenor: Lopez Caro
Lille: Landreau - Debuchy, Emerson, Chedjou, Beria - Mavuba, Dumont, Cabaye - Sow (75 Hazard), Obraniak (35 De Melo) - Frau (67 Gervinho).  Antrenor: R. Garcia
Arbitru: Bülent Yildirim (Turcia)



STEAUA - GRASSHOPPER 1-0

Min. 90+3 Fluier final

Min. 82 Ocazie imensă a elveţienilor, şutul lui Cabanas de la 16 metri trece la o palmă de vinclu

Min. 74 Bicfalvi şutează şi el de la 25 de metri, Konig reţine

Min. 71 GOL 1-0 Bogdan Stancu deschide scorul cu o reuşită de excepţie, şut de la 25 de metri, sub transversală, aproape de vinclu

Min. 57 Kapetanos reia imprecis după o incursiune a lui Tănase, atacantul grec face semn că vrea schimbare

Min. 51 Ocazie imensă a oaspeţilor, Tătăruşanu respinge şutul lui Rennella, scăpat pe contraatac

Min. 47 Tătăruşanu intervine în faţa Renella care fusese lansat de o pasă printre doi fundaşi stelişti

Min. 46 Se reia partida

Min. 45 Pauză

Min. 43 Konig respinge în faţă şutul lui Dorel Stoica din lovitură liberă de la 30 de metri, Kapetanos, jenat de un fundaş advers, nu poate apoi să reia balonul

Min. 41 Latovlevici este omul primei reprize în Ghencea, un nou trasor al fundaşului stâng al Stelei este respins în corner de Konig

Min. 34 Latovlevici este din nou aproape de gol, centrarea sa din lovitură liberă nu este atinsă de nimeni şi trece puţin pe lângă poartă

Min. 31 Şutul puternic expediat de Latovlevici din colţul careului este respins în corner de portarul advers

Min. 23 Konig reţine lovitura de cap a lui Tănase, după o centrare a lui Stancu

Min. 22 Tătăruşanu iese şi respinge cu piciorul în faţa lui Voser

Min. 21 Balonul reluat cu capul de Kapetanos după centrarea lui Latovlevici trece peste poartă

Min. 15 Bogdan Stancu avansează şi şutează de la 20 de metri, dar peste poartă

Min. 9 Kapetanos este la un vârf de bocanc de centrarea lui Tănase, după o pasă de senzaţie dată de Bicfalvi

Min. 2 Incursiune frumoasă a lui Bicfalvi, dar şutul mijlocaşului stelist este slab

Steaua: Tătăruşanu - E. Emeghara, Abrudan, Geraldo, Latovlevici - D. Stoica, Bicfalvi - B. Nicoliţă (66 Răduţ), B. Stancu (84 Anghelov), Cr. Tănase - Kapetanos (60 Surdu). Antrenor: Ilie Dumitrescu
Grasshopper: Konig - Menezes, Paulinho, Smiljanici, Colina (46 Abrashi), Voser - Salatici -  Lang (90 I. Emeghara), Cabanas, Zuber (69 Adili) - Rennella. Antrenor: Ciriaco Sforza
Arbitru: Jonas Eriksson (Suedia)



HAJDUK SPLIT - UNIREA URZICENI 4-1
Sfârşitul, tot mai aproape
Fără MM Stoica şi Narcis Răducan şi cu Ronny Levy aflat în preaviz, ialomiţenii ies uşor-uşor din lumina reflectoarelor. Golul lui Frunză ('34) n-a fost altceva decât o amăgire, pentru că Galamaz şi compania n-au mai reuşit încă o minune.

Hajduk a revenit pe tabelă rapid, până în pauză, prin Ibricici ('39), dar infernul s-a declanşat abia după timpul de odihnă, când "Chelsea de Bărăgan" a cedat definitiv. Acelaşi Ibricici, apoi Brkljaca şi Cop au îngropat orice speranţă a vicecampionilor României. Splitul nu le-a fost deloc o gazdă bună, dar atunci când totul se scufundă în jurul tău chiar nu mai contează


Min. 90+4 Fluier final

Min. 89 Bilaşco este faultat în careul gazdelor, dar arbitrul lasă jocul să continue

Min. 85 GOL 4-1 Nou-intratul Cop, scăpat din marcaj de Galamaz, înscrie cu un şut din întoarcere

Min. 78 GOL 3-1 Brkliacza majorează scorul cu o lovitură de cap, după un corner executat de Ibricici

Min. 66 GOL 2-1 Ibricici a pătruns în mijlocul careului şi a înscris cu un şut la colţul lung

Min. 50 Rusescu creează pericol la poarta croaţilor, însă nu reuşeşte să îşi facă mingea pentru a trage la poartă

Min. 46 Se reia partida

Min. 45 Pauză

Min. 40 GOL 1-1 Ibricici, scăpat din marcaj de Galamaz, deviază în poartă, cu capul, din mijlocul careului

Min. 34 GOL 0-1 Frunză driblează trei jucători şi înscrie cu un şut la colţul lung

Min. 31 Sharbini îl ridiculizează pe Epaminonda Nicu, centrează în careul mic, Tomasov recentrează cu capul şi Ibricici trimite pe spate în bară

Min. 28 Malota nu se intelege cu portarul Subicici, si, cu fata spre propria poarta incearca sa degajeze din marginea careului mare, mingea il loveste pe Rusescu, care ajunge cu cateva zecimi de secunda la balon mai tarziu decat portarul

Min 13 Ocazie mare pentru Urziceni, şutul lui Onofraş din întoarcere, după pasa lui Marinescu, loveşte transversala

Min. 6 Prima ocazie pentru gazde, după ce Andric deviază peste poartă o centrare a lui Tomasov

Hajduk: Radosevici - Oremus, J. Buljat, Maloca (87 Vejici), Strinici - Andrici - Tomasov, Trebotici (74 Brkljaca), Ibricici - Vukusici (66 Cop), Anas Sharbini. Antrenor: Stanko Poklepovici
Unirea: C. Grigore - E. Nicu, Galamaz, Maftei, Bordeanu - L. Marinescu (47 Paraschiv), Brandan - Onofraş (61 Neaga), Rusescu (74 Dale), S. Frunză - Bilaşco. Antrenor: Ronny Levy
Arbitru: Antonio Damato (Italia)



FC TIMIŞOARA - MANCHESTER CITY 0-1
Unii-s mici, alţii-s mari
Manchester City aruncă sume fabuloase pe piaţa transferurilor, dar nu este încă o echipă. De acest lucru ne-am convins aseară, când echipa lui Roberto Mancini a trebuit să aştepte 72 de minute până să se desprindă pe tabelă, printr-un gol înscris de Super Mario Balotelli, jucător abia transferat de la Inter Milano.
Până atunci, Yaya şi Kolo Toure, David Silva, Tevez, Adebayor şi toţi ceilalţi au pedalat în gol, deşi au avut în faţă o formaţie care are conturile blocate de ANAF. Iar dacă am mai pune la socoteală faza din minutul 84, când Zicu a fost faultat în careul englezilor de Zabaleta, nu se ştie pe unde ar mai fi scos "cetăţenii" cămaşa. "Astea sunt directivele, o echipă care a investit sute de milioane de euro nu poate să iasă din competiţie aşa devreme. Am avut penalty, dar nu s-a dat. Noi suntem mici, ei sunt mari", a declarat la final patronul bănăţenilor, Marian Iancu



Min 90+5 Fluier final

Min. 90+1 Balotelli încearcă o execuţie pretenţioasă, balonul trece milimetric pe lângă bară

Min. 88 Yaya Toure îl întoarce pe Cisovski, dar şutul său este respins în corner de Pantilimon

Min. 84 Timişoara cere din nou penalty, la un duel între Zicu şi Zabaleta

Min. 72 GOL 0-1 Balotelli înscrie la debutul pentru Manchester City după o centrare a lui Adebayor

Min. 70 Ocazie mare a oaspeţilor, şutul violent trimis de Yaya Toure din 8 metri loveşte bara

Min. 68 Prima ocazie a englezilor din repriza secundă, Balotelli şutează în plasa laterală

Min. 51 Acţiune frumoasă a bănăţenilor, încheiată cu şutul lui Axente de la 18 metri, Hart reţine

Min. 46 Se reia partida

Min. 45 Fluier final al primei reprize

Min. 31 Tevez execută lovitura liberă de la 30 de metri, Pantilimon reţine de la vinclu

Min. 19 Bourceanu şutează  puternic, mingea îl doboară pe Kolo Toure, care are nevoie de îngrijiri medicale

Min. 14 Timişoara cere penalty la un duel Curtean - Zabaleta, arbitrul lasă jocul să continue

FC Timişoara: Pantilimon - Scutaru (71 Zicu), Luchin, Cisovsky, Sepsi - Alexa, Bourceanu - Contra (80 Mera), Magera (83 Goga), Curtean - Axente. Antrenor: Vladimir Petrovici
Man. City: Hart - Lescott, Kolo Toure, Kompany, Zabaleta - De Jong, Yaya Toure, Barry (57 Balotelli) - Tevez (78 Jo), Adebayor, David Silva (66 Johnson). Antrenor: Roberto Mancini
Arbitru: Florian Meyer

×
Subiecte în articol: Liga campionilor