x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Messi a acuzat starea gazonului de pe Arena Naţională: "Nu ne-a ajutat să facem un meci mare"

Messi a acuzat starea gazonului de pe Arena Naţională: "Nu ne-a ajutat să facem un meci mare"

06 Mar 2014   •   09:44
Messi a acuzat starea gazonului de pe Arena Naţională: "Nu ne-a ajutat să facem un meci mare"

Lionel Messi, căpitanul reprezentativei de fotbal a Argentinei, a acuzat starea gazonului Arenei Naţionale din Bucureşti, după meciul amical încheiat la egalitate, 0-0, în compania selecţionatei României.

"Nu căutăm scuze, însă starea gazonului nu ne-a ajutat să facem un meci mare. Aveam nevoie de două sau trei atingeri ca să controlăm mingea. A fost complicat, însă am reuşit o repriză secundă mai bună decât prima", a declarat Messi pentru ziariştii argentinieni. "Ar fi trebuit să jucăm rapid, să câştigăm spaţii, însă nu a fost posibil", a mai spus starul argentinian, care a vomitat în debutul meciului de miercuri, chiar pe gazon.

Decarul "pumelor" şi-a lăudat însă coechipierii pentru efortul depus, evidenţiind unitatea grupului de jucători: "Am venit după o perioadă în care nu ne-am văzut. Grupul este fenomenal, ca de obicei. De fiecare dată mai unit, cu gândul la meciurile care urmează. Suntem bine şi nu putem trage mai multe concluzii. Ne dorim ca jocul nostru să crească", a adăugat Messi.

Atacantul Gonzalo Higuain a precizat, la rândul său, că amicalul cu România a fost util pentru Argentina în vederea Cupei Mondiale 2014: "Ne-a servit drept pregătire pentru Mondial. A fost un egal şi atât. Mai avem încă două jocuri amicale (pe teren propriu, cu Trinidad-Tobato şi Slovenia - n.red), înainte de a pleca în Brazilia. Trebuie să încercăm să le câştigăm".

×