x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Messi ratează penalty, dar Argentina merge în optimi la braț cu Polonia, salvată de Arabia Saudită

Messi ratează penalty, dar Argentina merge în optimi la braț cu Polonia, salvată de Arabia Saudită

de Redacția Jurnalul    |    01 Dec 2022   •   00:01
Messi ratează penalty, dar Argentina merge în optimi la braț cu Polonia, salvată de Arabia Saudită
Sursa foto: Twitter/Fifa World Cup

Final de etapă dramatic în Grupa C, la Cupa Mondială, Mexicul și Polonia duelându-se de la distanță, cu leșii având câștig de cauză, datorită unui gol marcat de Arabia Saudită, în prelungiri. Argentina învinge Polonia, dar merg împreună în optimi, chiar dacă Messi a ratat un penalty.

Polonia – Argentina 0-2 (0-0)
Arabia Saudită – Mexic 0-2 (0-0)


Portarul Emiliano Martinez nu bănuia îninte de meci că Lewandowski și Compania nu vor trimite nici măcar un șut pe spațiul porții.

Între timp, la cealaltă poartă Wojciech Szczesny a avut normă dublă. Argentina a dominat copios prima repriză, cu 9 șuturi pe poartă (toate parate) și alte 4 pe lângă, 7 cornere și o posesie de 66 la sută.

Momentul culminant al reprizei l-a avut în prim plan pe bravul Wojciech Szczesny, care a reușit să pareze un penalty executat de căpitanul Argentinei, Lionel Messi, în minutul 39.

_____
Pe Lusail Iconic Stadium, mexicanii știau că au nevoie de goluri multe pentru o eventuală calificare, fapt concretizat în 8 șuturi la poartă în primele 45 de minute, Alexis Vega punându-l la treabă pe portarul saudit încă în minutul 3.

Mohammed Al Owais a intervenit salvator și la execuția din voleu, din apropiere, a lui Pineda, din minutul 25, contribuind la scorul de 0-0 de la pauză.


La Doha, pe Stadium 974, polonezii par a fi inexistenți, seceta șuturilor spre poartă continuând să caracterizeze jocul „leșilor”, care până la finalul meciului au reușit contraperformanța de a vea o posesie de doar 20 la sută din timpul de joc al reprizei secunde.

Motivată parcă de ratarea lui Messi, naționala albiceleste e hotărâtă să nu riște așteptând desfășurarea ostilităților din celălalt meci și marchează imediat după reluare, prin mijlocașul surpriză Alexis Mac Allister, de la Brighton, servit din flancul drept de Molina (1-0, min 46).

Polonia e încă pe locul 2 în grupă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Suporterii mexicanii de pe Lusail fac tribunele să tresară în minutul 47, când Henry Martin a deschis scorul după asistul lui Cesar Montes, cu un gol care îi aducea pe sudamericani mai aproape de calificare, având nevoie de încă 3 reușite sau de ajutorul Argentinei, care trebuia să mai marcheze.

Până atunci, în minutul 52, Luis Chavez execută impecabil o lovitură liberă din poziție centrală, de la aproximativ 22 de metri și duce scorul la 0-2.


Kamil Glik e cel care dă senzația că Polonia are totuși calități ofensive, reușind o lovitură de cap periculoasă la poarta lui Martinez, puțin pe lângă buturi. Încercarea rămâne însă singura din meci pentru polonezi.

Mac Allister e aproape de dublă, în minutul 61, dar Szczesny e la post, înainte ca Julian Alvarez să mai pună un gol pe tabelă, în dreptul Argentinei, (0-2, min. 67).

Situația în clasament e acum una inedită. Polonia și Mexic sunt la egalitate perfectă la toate capitolele: 4 puncte, golaveraj 2-2, rezultat direct 0-0. În această situație clasamentul fair play, stabilit de numărul de cartonașe galbene, îi favorizează pe polonezi, care sunt la -4, în timp ce Mexiul e la -7.

Pentru a se califica, Lewandowski are nevoie să nu primească gol sau să marcheze, sau în celălalt meci Mexic să nu marcheze sau să primească gol, tot fără să marcheze.

Argentinienilor însă nu le pasă de situația din clasament și continuă să domine și să creeze ocazii, statistica finală a șuturilor pe cadrul porții fiind de 13-0, părând că albiceleste „trag” pentru cealaltă echipă sudamericană.

Cu puțin înainte de fluierul de final, Kiwior scoate aproape de pe linia porții o minge ce se îndrepta spre plasă, calificându-și practic echipa în optimi.


Dramatismul atinge cote interesante când Arabia Saudită reușește să marcheze, prin Salem Al Dawsari dând liniște polonezilor, când mai erau 3 minute de joc. Situația nu se schimbă însă, pentru că în cazul unui gol marcat, mexicanii se pot califica, chiar și la golaveraj egal, având un gol mai mult marcat.

Ultimele 3 minute nu aduc nimic nou și polonezii răsuflă ușurați, mergând mai departe alături de Argentina.

Astfel, în optimi, se vor confrunta Franța cu Polonia și Argentina cu Australia. Calculele hârtiei și forma de joc par a arăta clar care sunt favoritele.

 

(sursa: Mediafax)

×