x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Nici o victorie şi nici un gol pentru Steaua împotriva echipelor italiene!

Nici o victorie şi nici un gol pentru Steaua împotriva echipelor italiene!

de Mihai Morcovescu    |    30 Sep 2010   •   00:00
Nici o victorie şi nici un gol pentru Steaua împotriva echipelor italiene!
Sursa foto: /Intact Images

Steaua a disputat din 1984 şi până în prezent 11 meciuri împotriva echipelor italiene în cupele europene, palmaresul direct fiind net favorabil reprezentantelor din Serie A.

Roş-albaştrii nu au izbutit decât patru remize albe - două în Ghencea şi două în Peninsulă, celelalte şapte întâlniri încheindu-se cu victoria adversarilor. Mai trist este faptul că Steaua nici nu a reuşit să marcheze vreun gol, în timp ce adversarele italiene au înscris de 12 ori.

Ultima confruntare dintre Steaua şi o echipă italiană s-a disputat pe 10 decembrie 2008, în grupele Ligii Campionilor, atunci când Fiorentina lui Adrian Mutu învingea la Bucureşti cu 1-0 prin golul marcat de Gilardino.

×
Subiecte în articol: europa league