x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Osasuna a fost exclusă din Liga Conferințelor UEFA din cauza unui scandal cu meciuri trucate

Osasuna a fost exclusă din Liga Conferințelor UEFA din cauza unui scandal cu meciuri trucate

de Redacția Jurnalul    |    05 Iul 2023   •   00:20
Osasuna a fost exclusă din Liga Conferințelor UEFA din cauza unui scandal cu meciuri trucate
Sursa foto: Hepta

Osasuna nu va juca în sezonul viitor în Conference League, al treilea eșalon european, după ce clubul din LaLiga a anunțat, marți, că a fost exclus din competiție de către UEFA, din cauza unui scandal legat de meciuri trucate din urmă cu un deceniu.

Osasuna s-a calificat în turul play-off al Conference League după ce a terminat pe locul șapte în LaLiga în sezonul trecut.

Clubul a fost implicat într-un scandal cu meciuri trucate în sezonul 2013-2014. Un proces desfășurat la începutul anului 2020 s-a soldat cu condamnarea mai multor foști directori ai clubului, o decizie care a fost salutată de administrația care i-a succedat.

Conform regulilor UEFA, orice echipă implicată în meciuri trucate începând din aprilie 2007 poate fi exclusă din următoarea competiție europeană la care se califică. Osasuna nu s-a mai calificat într-o competiție UEFA din sezonul 2006-2007.

Osasuna intenționează să facă apel la decizia UEFA la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Decizia UEFA înseamnă că Athletic Bilbao, ocupanta locului opt în LaLiga, va merge în schimb în turul de baraj. Prima manșă este programată pentru 24 august.

"Osasuna nu împărtășește deloc criteriile UEFA sau ancheta efectuată în acest caz și regretă mesajul greșit pe care UEFA îl transmite lumii fotbalului (prin) pedepsirea celor care denunță corupția și o urmăresc în justiție", a precizat clubul într-un comunicat, citat de Reuters.

"Membrii Comisiei de Apel a UEFA nu au luat în considerare acuzațiile prezentate de club vinerea trecută și au reafirmat opinia inițială a inspectorilor Comisiei de Control, Etică și Disciplină a UEFA".

Osasuna a adăugat că va continua să exploreze toate opțiunile legale pentru a putea juca în Europa în sezonul următor.

Turneele de calificare în Liga Conferințelor pentru sezonul 2023-24 încep săptămâna viitoare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Osasuna exclusa uefa