După un moment de reculegere și un omagiu adus co-fondatorului Red Bull, Dietrich Mateschitz, care a decedat sâmbătă, meciul a început cu ambele echipe avansând liber și bucurându-se de spații în care să atace.
Chelsea era cât pe ce să profite de o lovitură de cap slabă a lui Bernardo la doar câteva momente după primul fluier, Havertz ciocnindu-se cu capul portarului Salzburgului, Philipp Kohn, în încercarea de a-l învinge.
Londonezii au trecut în avantaj cu golul lui Kovacic, care a șutat la vinclu, în minutul 23, din poziție centrală, din afara careului.
Ar fi trebuit să fie 2-0 după o jumătate de oră, când Havertz l-a servit pe Aubameyang, atacantul albaștrilor greșind ținta.
Red Bull a egalat aproape imediat după pauză (min. 49), iar meciul a revenit la viață, ambele echipe succedându-se cu faze de poartă în careul advers.
Golul egalizator a fost marcat după o centrare lungă, în careu, a lui Maximilian Wober, finalizată din prima de Junior Adamu.
Kai Havertz a marcat golul serii, aproape din aceași poziție ca și colegul său Kovacic, mingea lovind bara înainte de a intra în poartă. Golul i-a readus pe albaștrii în avantaj în minutul 64.
După ce a ieșit la rampă cu golul, Adamu a fost din nou erou când a respins de pe linia porții lovitura de cap a lui Jorginho la un corner.
Chelsea e pe prima poziție în grupa E și este matematic calificată în primăvara Champions League, în timp salzburg e momentan pe 2, cu 6 puncte.
De la aceași oră, Sevilla a învins FC Kopenhaga cu 3-0, pe Estadio Ramón Sánchez Pizjuán, toate golurile fiin marcate în repriza secundă, de En Nesyri (61), Isco (88) și Montiel (90+2).
Sevilla e pe locul 3 în grupa G și păstrează șanse pentru un loc pentru fazele eliminatorii, cu 5puncte, în timp ce Kopenhaga e pe ultima poziție, cu 2 puncte, și are șanse minime pentru un eventual loc 3.
(sursa: Mediafax)