x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Real Madrid a învins FC Barcelona în El Clasico

Real Madrid a învins FC Barcelona în El Clasico

16 Oct 2022   •   19:13
Real Madrid a învins FC Barcelona în El Clasico
Sursa foto: Hepta

Real Madrid a învins pe FC Barcelona cu scorul de 3-1 în primul ”El Clasico” din acest sezon.

Primul gol a fost înscris de Benzema în minutul 12, iar Valverde stabilește scorul la pauză de 2-0 în minutul 34. Torres înscrie pentru Barcelona în minutul 83, însă Rodrygo stabilește scorul final de 3-1 în minutul 90+1.

Barca nu a avut replică la ritmul metronomic al lui Vinicius și la pasele precise ale lui Toni Kroos pentru Real, ambii fiind artizanii mai multor ocazii, inclusiv a primelor două goluri.

Cei doi au combinat la deschiderea scorului de către Benzema, atacantul francez finalizând în poarta goală, după ce portarul Marc-Andre ter Stegen a respins în minutul 12 șutul de la mică distanță a lui Vinicius.

Cu zece minute înainte de pauză, Vinicius a profitat de o greșeală a fundașului Eric Garcia pentru a-l pune în valoare pe Valverde care, nemarcat la marginea careului, a trimis pe lângă portar.

În afară de două șuturi ale lui Frenkie de Jong și Raphinha, Real nu a fost aproape deloc amenințată de adversarii săi, până în ultimele minute, când înlocuitorul Ferran Torres a redus din diferență cu un șut din apropiere, în poarta goală, după o deviere a lui Robert Lewandowski.

Rodrygo, intrat cu 5 minute înainte de final, a asigurat cele 3 puncte, transformând un penalty în minutele suplimentare de joc, după ce tot el a fost faultat în interiorul suprafeței de pedeapsă de Garcia.

„Suntem încântați nu doar pentru victorie, ci și pentru modul în care am jucat, a fost o după-amiază extraordinară pe un stadion plin, cu fanii noștri creând o atmosferă fantastică", a declarat Modric pentru DAZN.

„Știam că va veni un moment al meciului în care va trebui să suferim, pentru că ei manevrează bine mingea și atunci trebuie să ne apărăm puternic și să suferim și am făcut-o. Am reușit.

Apoi am fost foarte puternici în față și suntem foarte mulțumiți de meci. Am făcut un meci mare astăzi".

Real trece pe primul loc în clasamentul primei ligi din Spania, cu 25 de puncte, urmată de rivala Barcelona care a rămas cu 22 de puncte.

Real Madrid: Lunin - Carvajal, Militao, Alaba, Mendy - Tchouameni, Kroos, Modric - Valverde, Benzema, Vinicius
Rezerve: Canizares, Lopes, Asensio, Camavinga, Diaz, Nacho, Lucas Vasquez, Odriozola, Rodrygo, Rudiger, Vallejo 
Antrenor: Carlo Ancelotti

Barcelona: Ter Stegen - Sergi Roberto, Kounde, Eric Garcia, Balde - Pedri,, Busquets, F. De Jong - Dembele, Lewandowski, Raphinha
Rezerve: Pena, Tenas, Alba, Alonso, Gavi, Fati, Kessie, Pique, P. Torre, F. Torres
Antrenor: Xavi Hernandez

×