x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Ronaldo a marcat primul său gol în Europa League

Ronaldo a marcat primul său gol în Europa League

16 Sep 2022   •   10:40
Ronaldo a marcat primul său gol în Europa League

Cristiano Ronaldo a pus capăt perioadei de secetă cu primul gol din carieră în Europa League, contribuind joi seara la victoria lui Manchester United pe terenul lui Sheriff Tiraspol, în grupele Europa League.

Oamenii lui Erik ten Hag au suferit o înfrângere pe Old Trafford în debutul Grupei E, în fața lui Real Sociedad, dar și-au revenit, obținând toate cele trei puncte în Moldova.

Diavolii Roșii au deschis scorul în prima repriză, când o frumoasă acțiune colectivă a fost finalizată cu sânge rece de Jadon Sancho din pasa lui Christian Eriksen.

Sancho, care a fost lăsat în afara lotului Angliei, anunțat mai devreme în cursul zilei, a fost aproape de un al doilea gol, dar șutul său jos a fost scos de pe linie de căpitanul Sheriff, Stjepan Radeljic.

United și-a dublat avantajul înainte de pauză, grație penalty-ului transformat de Ronaldo, acordat după ce Patrick Kpozo l-a împiedicat pe Diogo Dalot în careu.

Ronaldo ar fi putut să-și ajungă la 700 de goluri pentru echipele de club, dar a trimis peste din lateral de la marginea suprafeței, în timp ce la cealaltă poartă, Sheriff nu l-a pus niciodată în dificultate pe David de Gea.

Totuși, Ronaldo și-a extins la 144 recordul de goluri marcate în cupele europene, reușita de joi fiind prima în Europa League, în actualul format. El a mai jucat în Cupa UEFA, în urmă cu aproape 20 de ani, când avea doar 17 ani, cu Sporting Lisabona, dar atunci nu a marcat.

Ronaldo nu mai marcase pentru United din 2 mai, din meciul cu Brentford, din Premier League.

În celălalt meci al grupei, Real Sociedad a ajuns la două victorii din două cu un succes cu 2-1 în fața echipei lui Neil Lennon, Omonia Nicosia.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cristiano ronaldo