x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Scor de maidan la Funchal, Liverpool şi Juve fără emoţii

Scor de maidan la Funchal, Liverpool şi Juve fără emoţii

de Mihai Morcovescu    |    30 Iul 2010   •   00:00
Scor de maidan la Funchal, Liverpool şi Juve fără emoţii
Sursa foto: /Reuters

Joi s-a disputat grosul primei manşe din turul 3 preliminar al Ligii Europa, a doua competiţie europeană inter-cluburi.

Scorul serii a fost realizat de formaţia portugheză Maritimo Funchal, care a zdrobit cu 8-2 pe galezii de la Bangor City, lusitanii marcând patru goluri într-un interval de numai 5 minute (75-80).

Într-o altă partidă, una dintre principalele favorite la câştigarea trofeului, Liverpool, a câştigat cu 2-0, la Skopje, în faţa lui Rabotnicki, prin golurile marcare de Ngog. A fost primul meci al noului antrenor al "cormoranilor", elveţianul Roy Hodgson, la 11 săptămâni după ce acesta a condus pe Fulham în finala ediţiei precedente a Ligii Europa.

Şi Juventus s-a impus lejer, scor 2-0, în deplasarea din Irlanda cu Shamrock Rovers, brazilianul Mauri reuşind la rându-i o "dublă". Fostul antrenor al Sampdoriei, Luigi Del Neri, a debutat pe banca tehnică a torinezilor într-un meci oficial.

După cum se ştie, Dinamo a învins la Bucureşti cu 3-1 pe Hajduk Split, în timp ce

Rezultate complete din prima manşă a turului 3 preliminar al Ligii Europa:

Joi:

FC Sibir Novosibirsk (Rusia) - Apollon Limassol (Cipru) 1-0
A marcat: Medvedev 74

Spartak Zlatibor Voda (Serbia) - Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina) 2-1
Au marcat: Torbica 16-penalty şi 90-penalty / Kravcenko 23

Beroe Stara Zagora (Bulgaria) - SK Rapid Viena (Austria) 1-1
Au marcat: Zlatinov 85 / Hofmann 45+1-penalty

Myllykosken Pallo-47 Anjalankoski (Finlanda) - FC Timişoara (România) 1-2
Au marcat: Ricketts 50 / Tameş 34, Axente 74

Dnepr Mogilev (Belarus) - Banik Ostrava (Cehia) 1-0
A marcat: Zenkovici 63

Ruch Chorzow (Polonia) - FK Austria Viena (Austria) 1-3
Au marcat: Pulkowski 4 / Linz 7, Hlinka 43, Jun 73

FC International Turku (Finlanda) - KRC Genk (Belgia) 1-5
Au marcat: Grot 53 / De Bruyne 17, Ogunjimi 43, Barda 61, Vossen 77 şi 85

Karpati Lvov (Ucraina) - FC Zestafoni (Georgia) 1-0
A marcat: Kudobiak 6

FK Molde (Norvegia) - VfB Stuttgart (Germania) 2-3
Au marcat: Mostrom 65, Hoseth 76 / Rudy 27, Kuzmanovici 74, Harnik 83
* la oaspeţi, atacantul român Ciprian Marica a jucat tot meciul

IF Elfsborg (Suedia) - FK Teteks Tetovo (Macedonia) 5-0
Au marcat: Ishizaki 29, Svensson 50, Avdici 57, Nordmark 66, Keene 77

FC Utrecht (Olanda) - FC Lucerna (Elveţia) 1-0
A marcat: Mertens 35

Randers FC (Danemarca) - FC Lausanne (Elveţia) 2-3
Au marcat: Movsisian 7 şi 81 / Steuble 41, Silvio 62 şi 84

APOEL Nicosia (Cipru) - Jablonec FK (Cehia) 1-0
A marcat: Solari 55

Aalesunds FK (Norvegia) - Motherwell FC (Scoţia) 1-1
Au marcat: Mathisen 90+3-penalty / Murphy 48

Odense BK (Danemarca) - HSK Zrinjski Mostar (Bosnia-Herţegovina) 5-3
Au marcat: Gislason 16, Absalonsen 23, Utaka 31 şi 60, Andreasen 37 / Zadro 15 şi 71, Zizovici 65

Kalmar FF (Suedia) - Levski Sofia (Bulgaria) 1-1
Au marcat: Dauda 83 / Joaozinho 28

Maccabi Haifa (Israel) - Dinamo Minsk (Belarus) 1-0
A marcat: Dvalişvili 30

Wisla Cracovia (Polonia) - FK Qarabag Agdam (Azerbaidjan) 0-1
A marcat: Nadîrov 69

Cercle Bruges (Belgia) - Anorthosis Famagusta (Cipru) 1-0
A marcat: Foley 68

Dinamo Bucureşti (România) - HNK Hajduk Split (Croaţia) 3-1
Au marcat: And. Cristea 6-penalty, Garat 40, Kone 70 / Tomasov 64

Galatasaray Istanbul (Turcia) - OFK Belgrad (Serbia) 2-2
Au marcat: Turan 26 şi 76 / Krstici 80, Injac 86

SK Sturm Graz (Austria) - Dinamo Tblisi (Georgia) 2-0
Au marcat: Feldhofer 49, Kienast 59

FC Nordsjaelland (Danemarca) - Sporting Lisabona (Portugalia) 0-1
A marcat: Vukcevici 24

NK Maribor (Slovenia) - Hibernian Edinburgh (Scoţia) 3-0
Au marcat: Ilicici 31 şi 52, Marcos 60

Steaua Roşie Belgrad (Serbia) - Slovan Bratislava (Slovacia) 1-2
Au marcat: Trifunovici 63 / Ivana 43, Salata 68

ETO Gyor (Ungaria) - Montpellier Herault (Franţa) 0-1
A marcat: Giroud 32

FC Viktoria Plzen (Cehia) - Beşiktaş Istanbul (Turcia) 1-1
Au marcat: Lymberski 28 / Delgado 45-penalty

Olympiacos Pireu (Grecia) - Maccabi Tel-Aviv (Israel) 2-1
Au marcat: Zairi 67, Rommedahl 73 / Medunjanin 18-penalty

AZ'67 Alkmaar (Olanda) - IFK Goteborg (Suedia) 2-0
Au marcat: Klavan 52, Gudmundsson 55

FK Rabotnicki Skopje (Macedonia) - FC Liverpool (Anglia) 0-2
A marcat: Ngog 17 şi 59

Jagiellonia Bialystok (Polonia) - Aris Salonic (Grecia) 1-2
Au marcat: Grzyb 24 / Calvo 4-penalty şi 7

Maritimo Funchal (Portugalia) - Bangor City (Ţara Galilor) 8-2
Au marcat: Tcho 33 şi 79, Danilo 38 şi 75, Diawara 51 şi 78, Kanu 80, Fidelis 90+1 / Ward 73, Jebb 90+4

Shamrock Rovers (Irlanda) - Juventus Torino (Italia) 0-2
A marcat: Amauri 3 şi 75

Buducnost Podgorica (Muntenegru) - IF Brondby (Danemarca) 1-2
Au marcat: Beciraj 90+3 / Adamovici 73, Jensen 87

Marţi:

ŢSKA Sofia (Bulgaria) - Cliftonville FC (Irlanda de Nord) 3-0
Au marcat: Vidanov 9, Marquinhos 72, Trifonov 74

Returul va avea loc la 5 august.

×
Subiecte în articol: europa league