x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international O nouă surpriză la Cupa Mondială. Maroc învinge Belgia și are șanse mari de calificare în optimi

O nouă surpriză la Cupa Mondială. Maroc învinge Belgia și are șanse mari de calificare în optimi

de Redacția Jurnalul    |    27 Noi 2022   •   17:40
O nouă surpriză la Cupa Mondială. Maroc învinge Belgia și are șanse mari de calificare în optimi
Sursa foto: Hepta

Echipa națională de fotbal a Marocului a firnizat duminică o nouă surpriză la Cupa Mondială, învingând reprezentativa Belgiei, a doua din lume în clasamentul FIFA, cu 2-0, la capătul unui meci dominat teritorial de europeni, inefiecienți însă pe faza de atac.

Michy Batshuayi a ratat prima ocazie pentru Belgia, șutul său pe jos spre colțul stâng fiind parat in extemis de Munir.

După 20 de minute de dominație teritorială belgiană, marocanii au replicat prin șutul puțin peste poartă al lui Hakim Ziyech, urmat peste un sfert de oră de Achraf Hakimi, cu o altă execuție ce a ratat pe puțin spațiul buturilor apărate de Curtois.

Revenirea marocanilor în joc e încununată de un gol marcat direct din lovitură liberă, în minutul 45+2, însă reușita lui Ziyech este anulată pe motiv de offside, după intervenția sistemului VAR.

Belgienii au deschis din nou repriza în ofensivă, Hazard fiind blocat de Munir, în drumul spre gol.

După încă două-trei prezențe ofensive a belgienlor în careul advers, marocanii încep să conteze din nou în joc și Sofiane Boufal trece pe lângă deschiderea scorului, cu un șut din careu, în minutul 57.

Munir mai intervine o dată salvator în fața ui Mertens (min 65), înainte ca marocanul Abdelhamid Sabiri să marcheze un gol frumos, direct din lovitură liberă, lateral stânga, surprinzându-l pe Curtois care aștepta o centrare.

Marocul deschide scorul, în ciuda așteptărilor, în minutul 73, punând în alertă pe belgieni, care s-au năpustit în atac, fără însă a fi deosebit de periculoși, poate cu excepția loviturii de cap a lui Vertonghen, în minutul 83.

Profitând de poziția avansată a belgienilor, marocanii au surprins de două ori pe contraatac, prima dată Curtois salvând cu dificultate.

A doua oară, Zakaria Aboukhlal l-a învins pe belgian, cu un șut sub bară, pe colțul scurt, din pasa lui Ziyech (min 90+2).

S-a încheiat 2-0 pentru africani, care trec temporar pe prima poziție, cu 4 puncte, în timp ce Belgia rămâne cu 3 puncte, urmând ca echipele calificate din Grupa F să se decidă în runda a 3-a.

×
Subiecte în articol: cupa mondială maroc belgia