x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Szczesny și Messi, pariu de 100 de euro chiar pe teren. Cine a pierdut? "Nici nu am de gând să-l plătesc"

Szczesny și Messi, pariu de 100 de euro chiar pe teren. Cine a pierdut? "Nici nu am de gând să-l plătesc"

01 Dec 2022   •   23:54
Szczesny și Messi, pariu de 100 de euro chiar pe teren. Cine a pierdut? "Nici nu am de gând să-l plătesc"
Sursa foto: Hepta

Lionel Messi a ratat un penalty în meciul în care Argentina a învins Polonia cu 2-0 la Cupa Mondială. După meci, cel mai solicitat jucător al confruntării, portarul polonez Szczesny, a afirmat că în acel moment a pus un pariu cu Messi, pe 100 de euro, chiar acolo pe teren, dar l-a pierdut.

Campioana Copa America 2021, care va întâlni sâmbătă Australia în optimile de finală, a avut nevoie de golurile lui Alexis Mac Allister și Julian Alvarez pentru a-și asigura victoria și primul loc în Grupa C.

Polonia s-a calificat și ea în optimimile de finală, în ciuda înfrângerii în fața Argentinei, depășind Mexicul la golaveraj, în lupta pentru locul 2, asigurându-și un meci cu Franța, campioana mondială în exercițiu.

Decizia arbitrului Danny Makkelie de a acorda lovitură de pedeapsă l-a surprins pe portarul lui Juventus, Szczesny, considerându-se că l-a lovit pe Messi în față cu brațul în timp ce a sărit să respingă o minge la înălțime.

Intervenția lui Szczesny la penalty-ul ratat de Messi avea să se dovedească în cele din urmă decisivă pentru golaverajul Poloniei, diferența față de Mexic fiind de un singur gol.

Szczesny a declarat că a făcut un pariu cu Messi că arbitrul nu va acorda lovitura de pedeapsă, în timp ce Makkelie urmărea pe ecranul sistemului VAR incidentul, înainte de a acorda penalty-ul.

"Am vorbit înainte de penalty și i-am spus că aș fi pariat 100 de euro că arbitrul nu îl va acorda", a declarat Szczesny, pentru postul polonez TV2, citat de ESPN.

„Așa că am pierdut un pariu împotriva lui Messi. Nu știu dacă asta este permis la Cupa Mondială - probabil că voi fi interzis pentru asta! Dar nu-mi pasă în acest moment.

"Nici nu am de gând să-l plătesc - nu-i pasă de 100 de euro, cred că are destui."

Szczesny apărase anterior și în fața lui Salem Al-Dawsari în victoria Poloniei cu 2-0 în fața Arabiei Saudite, sâmbătă. Aceasta a fost a doua lovitură de pedeapsă apărată de polonez la Cupa Mondială.

El a mai declarat pentru RAI Sport: „Am fost norocos de două ori în această competiție. Cupa Mondială este apogeul, iar acesta este un moment extraordinar în cariera unui jucător.

"Este vorba de muncă, dar ai nevoie și de noroc pentru a opri un penalty al lui Messi", a adăugat portarul.

Din cauza ratării sale, Messi nu a reușit să-i egaleze pe Marcus Rashford, Kylian Mbappe, Cody Gakpo și Enner Valencia aflați în fruntea clasamentului golgheterilor Cupei Mondiale, cu câte trei goluri fiecare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Lionel Messi Szczesny pariu