x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international UEFA Conference League: CFR Cluj o va întâlni pe Lazio Roma

UEFA Conference League: CFR Cluj o va întâlni pe Lazio Roma

07 Noi 2022   •   15:57
UEFA Conference League: CFR Cluj o va întâlni pe Lazio Roma
Sursa foto: Hepta

CFR Cluj va juca împotriva formației Lazio în play-off-ul eliminatoriu din UEFA Conference League, potrivit tragerii la sorți efectuate luni.

„Sorții au decis! CFR 1907 Cluj se va duela cu Lazio în play-off-ul eliminatoriu din UECL”, anunță clubul clujean.

Partida tur va avea loc în 16 februarie la Roma, iar returul se va disputa o săptămână mai târziu la Cluj-Napoca.

CFR Cluj a obținut săptămâna trecută biletele pentru faza meciurilor eliminatorii din Conference League, după ce a învins cu 1-0 (1-0) echipa FC Ballkani, din Kosovo.

Clujenii au terminat grupa pe locul 2, după Sivasspor, cu un total de 10 puncte.

În optimile Europa Conference League s-au calificat direct câştigătoarele grupelor: Istanbul Başakşehir, West Ham United, Villarreal, Nice, AZ Alkmaar, Djurgaardens, Sivasspor şi Slovan Bratislava.

Finala competiţiei va avea loc în data de 7 iunie 2023 pe Eden Arena din Praga.


Programul confruntărilor din barajul pentru optimile Europa Conference League:

Qarabag - KAA Gent

Trabzonspor - FC Basel

Lazio Roma - CFR Cluj

Bodo/Glimt - Lech Poznan

Sporting Braga - Fiorentina

AEK Larnaca - SC Dnipro-1

Sheriff Tiraspol - Partizan Belgrad

Ludogoreţ Razgrad - Anderlecht Bruxelles

×