Comisia de disciplină a Federaţiei Ruse de Fotbal a decis ca echipa Zenit Sankt Petersburg să piardă cu scorul de 3-0 la "masa verde" partida cu ŢSKA Moscova din etapa a IV-a a campionatului Rusiei, informează site-ul tuttomercatoweb.com.
Decizia a fost luată deoarece campioana en-titre nu a trecut pe foaia de joc un fotbalist născut după 1990 şi crescut în propria pepenieră, aşa cum prevede regulamentul. În plus, Zenit Sankt Petersburg a fost amendat cu 200.000 de ruble (circa 5.000 de euro).
Partida Zenit Sankt Petersburg - ŢSKA Moscova, disputată duminică, se încheiase pe teren cu scorul de 1-1.
În urma acestei decizii, Zenit a picat în clasament de pe locul al doilea până pe poziţia a cincea, având 6 puncte după 4 etape, în timp ce ŢSKA este acum a treia, cu acelaşi număr de puncte.