x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal - Steaua, pas mare spre titlu

Fotbal - Steaua, pas mare spre titlu

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    22 Mai 2006   •   00:00
Fotbal - Steaua, pas mare spre titlu

Derbyul din Regie a adus trei puncte mari pentru Steaua, castigatoare cu 2-1 in fata Sportului, echipa revelatie a returului. Rapid a reusit o victorie clara (3-1) cu CFR Cluj, dar ramane in urma Stelei, desi la un moment dat erau egalii liderului. Campionatul intra in pauza doua saptamani datorita turneului american al nationalei.

Formatia antrenata de Cosmin Olaroiu a invins ieri in Regie revelatia actualei editii de campionat si a luat prima optiune la titlu. Steaua si-a marit sansele sa castige titlul de campioana, dupa ce "militarii" au invins ieri cu destule emotii in Regie.

INCRANCENAT. Primul gol a venit in minutul 49, cand Nicolita a razbunat ocaziile sale, ale lui Dica si Cristocea din prima repriza. La numai trei minute insa, Tibi Balan a egalat dupa o faza stranie. N-a ramas insa asa, pentru ca Stancioiu a gresit la randul sau in minutul 78, faultandu-l in careu pe Nicolita. "Dupa acest meci am luat o optiune foarte importanta pentru castigarea titlului. Rapidistii ne-au atacat in ultima vreme pentru a abate atentia de la lucrurile pe care le fac ei", a declarat la final Cosmin Olaroiu, facand aluzie la meciul disputat de giulesteni la Dej. In sprijinul aceleiasi idei, Mirel Radoi le-a aratat ziaristilor bilete de pariuri in valoare de 50 de milioane in care a mizat pe victoria Rapidului.

CFR CLUJ - RAPID 1-3
In tentativa sa de a ramane agatat de trena Stelei, Rapid s-a impus ieri, cu 3-1, la Dej, contra lui CFR Cluj. Fotbalistii pregatiti de antrenorul-jucator Dorinel Munteanu au deschis scorul in minutul 12, prin ex-brasoveanul Romeo Surdu, iar giulestenii au egalat prin veteranul Viorel Moldovan, care, dupa o cursa in care a driblat doi adversari, a marcat in minutul 36, printr-un sut la coltul scurt, cu largul concurs al goalkeeper-ului Turcas. Dupa pauza, clujenii aproape ca n-au mai existat pe teren, Rapid presand tot mai tare si mizand totul pe cartea atacului. Buga a marcat in minutul 69, Negru l-a imitat in minutul 89, iar trupa lui Razvan Lucescu ramane matematic in lupta pentru titlul de campioana, dar giulestenii trebuie acum sa spere intr-un pas gresit al "militarilor". Pe parcursul celei de-a doua reprize a meciului de la Dej, cei peste 5.000 de spectatori au amendat prestatia clujenilor, considerand ca acestia s-au dat la o parte din fata Rapidului.

DIVIZIA A - ETAPA A 28-A
Vineri
  • Gloria - Farul 1-0
    Buncevici (’19)
  • FC Vaslui - Poli Iasi 1-1
    I. Baicu (’80) / Balba (’6)

    Sambata
  • Poli Timisoara - Otelul 0-2
    V. Tanase (’64-pen), Elek (’87)
  • FC National - Pandurii 3-2
    Sapunaru (’64, ’68-pen, ’86) / Buta (’75-pen), I. Stefan (’78)
  • FC Arges - Dinamo 0-1
    Danciulescu (’76)

    Ieri
  • CFR Cluj - Rapid 1-3
    Surdu (’12) / Moldovan (’36), Buga (’69), Negru (’89)
  • Sportul - Steaua 1-2
    T. Balan (’52) / Nicolita (’49), Radoi (’78 - pen.)
  • Jiul - FCM Bacau 2-0
    Paleacu (’77 - pen., ’83 - pen.)

    ETAPA a 29-a. Sambata (3 iunie): Gloria - CFR Cluj, Rapid - Sportul, Steaua - Jiul, FCM Bacau - FC Vaslui, Poli Iasi - FC Arges, Dinamo - FC National, Pandurii - Poli Timisoara, Farul - Otelul.
  • DIVIZIA A - CLASAMENT
  • 1. Steaua 28 17 7 4 44-16 58p (+16)
  • 2. Rapid 28 16 8 4 44-20 56p (+14)
  • 3. Sportul 28 16 5 7 52-31 53p (+11)
  • 4. Dinamo 28 16 4 8 54-31 52p (+10)
  • 5. Farul 28 14 3 11 39-34 45p (+3)
  • 6. FC National 28 13 6 9 30-34 45p (+3)
  • 7. CFR Cluj 28 12 8 8 31-26 44p (+2)
  • 8. Poli Timisoara 28 10 9 9 32-28 39p (-3)
  • 9. Gloria 28 11 6 11 25-30 39p (-3)
  • 10. Otelul 28 9 8 11 33-36 35p (-7)
  • 11. Poli Iasi 28 10 5 13 24-28 35p (-7)
  • 12. FC Arges 28 8 7 13 25-34 31p (-11)
  • 13. Jiul 28 6 9 13 25-38 27p (-15)
  • 14. FC Vaslui 28 5 11 12 21-33 26p (-16)
  • 15. Pandurii 28 5 6 17 18-41 21p (-21)
  • 16. FCM Bacau 28 3 4 21 16-53 13p (-29)
  • DIVIZIA B - ETAPA A 27-A
    SERIA I
    FC Botosani - Dacia Unirea Braila 2-0, Precizia Sacele - FCM Targoviste 2-1, FC Brasov - Laminorul Roman 6-1, Gloria Buzau - Altay Constanta 4-2, Callatis Mangalia - Forex Brasov 0-1, Petrolul Moinesti - Portul Constanta 3-2, Cetate Suceava - Ceahlaul Piatra Neamt 1-0, Dunarea Galati - Midia Navodari 3-0 (echipa oaspete s-a retras din campionat). Clasament: 1. Ceahlaul 62p (promovata), 2. Forex 52p, 3. FC Brasov 51p.

    SERIA A II-A
    CS Otopeni - Dacia Mioveni 3-2, Minerul Motru - FC Caracal 3-2, Inter Gaz Bucuresti - Juventus Bucuresti 3-1, Astra Ploiesti - Dunarea Giurgiu 3-1, Rapid II Bucuresti - Unirea Urziceni 2-3, CSM Ramnicu-Valcea - Poiana Campina 0-0, Universitatea Craiova - FC Sibiu 2-0, Petrolul Ploiesti - Dinamo II Bucuresti 2-1. Clasament: 1. "U" Craiova 60p (promovata), 2. Unirea Urziceni 50p, 3. Petrolul Ploiesti 50p.

    SERIA A III-A
    FC Bihor - Unirea Dej 2-1, Gaz Metan Medias - CFR Timisoara 2-0, Liberty Oradea - Unirea Sanicolau Mare 2-0, IS Campia Turzii - Universitatea Cluj 0-0, Corvinul Hunedoara - Gloria II Bistrita 1-0, UTA - Apulum Alba Iulia 2-2, Olimpia Satu Mare - Minerul Lupeni 1-1, FCM Resita a stat. Clasament: 1. Liberty Oradea 52p, 2. FC Bihor 49p, 3. Gaz Metan 48p.
    ×
    Subiecte în articol: sport rapid