x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal - U21 / Meci decisiv

Fotbal - U21 / Meci decisiv

de Vicentiu Neagoe    |    05 Sep 2006   •   00:00
Fotbal  -  U21 / Meci decisiv

Reprezentativa de tineret a Romaniei va sustine in aceasta seara, cu incepere de la ora 21:20, un meci decisiv impotriva Germaniei. Partida, transmisa in direct de TV Sport, va avea loc in localitatea Wilhelmshaven.

Trupa lui Emil Sandoi are avantajul golaverajului superior si are nevoie de un meci egal pentru a merge mai departe in play-off. Ambele formatii au invins echipa similara a Irlandei de Nord, ai nostri cu 3-0, iar nemtii cu 3-2.

OPTIMISM. Desi echipa noastra de tineret nu a invins niciodata echipa similara a Germaniei, inregistrand doua egaluri si o infrangere, antrenorul Emil Sandoi are increde-re in fortele elevilor sai. "Ne asteapta un meci foarte greu, dar faptul ca ne calificam si cu o remiza ne face mai increzatori. Baietii sunt constienti de importanta partidei si sunt hotarati sa sa dea totul pentru a merge mai departe. Vom avea si suporteri, mai multi romani care locuiesc in Germania, anuntand-si prezenta la meci", a declarat tehnicianul roman. Tot lotul deplasat in Germania este valid, iar primul 11 va fi, se pare, acelasi ca si in meciul castigat impotriva nord-irlandezilor. Echipa probabila: Minca - Ferfelea, M. Constantin, Moti, Pulhac - Prepelita, Herea, Florescu, Surdu - A. Cristea, Keseru.

AVANTAJ
"Meciul cu Germania va fi mult mai greu decat cel cu nord-irlandezii. Nu neaparat pentru ca jucam in deplasare, ci pentru ca exista o mare diferenta intre cele doua echipe. Totusi, noi avem un usor avantaj, deoarece jucam la doua capete. Nemtii vor fi nevoiti sa atace si vor ramane descoperiti in aparare" - Emil Sandoi, antrenor Romania tineret

VOM FI LA NYON?
In situatia in care va trece de echipa similara a Germaniei, reprezentativa Romaniei va fi nevoita sa mai sustina un meci de baraj, tur-retur. Tragerea la sorti pentru meciurile din play-off va avea loc vineri, la Nyon. Meciurile se vor disputa la data de 7/8, respectiv10/11 octombrie. Printre probabilii adversari ai tricolorilor se numara formatii de calibru la acest nivel, cum ar fi Spania, Franta, Portugalia, Rusia sau Cehia. Turneul final al Campionatului European din Olanda va avea loc in perioada 10-27 iunie 2007. S-au stabilit si localitatile in care se vor juca partidele, acestea fiind Arnhem, Herenveen, Nijmengen, iar ultimul act este programat la Groningen.
×
Subiecte în articol: sport meci