x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport FRF – Michel Platini, două zile în România

FRF – Michel Platini, două zile în România

de Vlad Ionescu    |    14 Noi 2008   •   00:00
FRF – Michel Platini, două zile în România

Preşedintele UEFA, Michel Platini, stă pentru două zile în ţara noastră, ocazie cu care se întâlneşte cu oficiali FRF şi cu primarul Capitalei. El vede şi stadiul lucrărilor la Stadionul Naţional.



Şeful forului european a ajuns la Bucureşti ieri la prânz, fiind aşteptat la Aeroportul "Henri Coandă" de Mircea Sandu, preşedintele FRF, Adalbert Kassai şi Ionuţ Lupescu. De la aeroport, Platini a plecat direct la Hotelul Marriott, unde s-a cazat, iar după-amiază a avut o întâlnire cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Tot ieri, oficialul UEFA a mers să vadă stadiul lucrărilor de construcţie al noului Stadion Naţional, ştiut fiind faptul că FRF intenţionează să-şi depună candidatura pentru ca această arenă să găzduiască finala Cupei UEFA din anul 2012. Însoţit de vicepreşedintele UEFA, Mario Lefkarikis, şi de preşedintele ANS, Octavian Bellu, Platini a inspectat şantierul timp de 15 minute şi a discutat cu constructorii despre evoluţia lucrării. În această dimineaţă, la Hotelul Marriott, Michel Platini şi Mircea Sandu vor suţine o conferinţă de presă.

EURO, ALĂTURI DE BULGARIA?
Înainte de a ajunge la Bucureşti, Michel Platini a vizitat Albania şi Bulgaria. La Sofia, preşedintele Federaţiei Bulgare de Fotbal, Borislav Mihailov, a anunţat că ţara sa doreşte să organizeze împreună cu România turneul final al Campionatului European din anul 2020. "Anul 2020 este departe, însă ideea noastră necesită multă muncă", a declarat Mihailov, citat de presa de la Sofia. Proiectul se bucură de susţinerea guvernelor celor două ţări, dar există şi destule probleme, legate în principal de infrastructură.

Polonia şi Ucraina, trase de urechi

Michel Platini a anunţat că Polonia şi Ucraina vor organiza turneul final al EURO 2012 împreună sau deloc, excluzând o reasociere a Poloniei cu o altă ţară, în cazul în care Ucraina nu va fi capabilă de acest lucru. "Polonia şi Ucraina ştiu foarte bine că una dintre condiţii este ca stadioanele să fie pregătite la timp. Dacă arenele nu vor fi construite în timp util, nici Kievul, nici Varşovia nu vor vedea Euro 2012", a spus preşedintele UEFA. În ultimele luni au crescut temerile referitoare la capacitatea celor două ţări (primele din fostul lagăr comunist cărora li s-a încredinţat organizarea unui turneu final) de a-şi respecta angajamentele în ceea ce priveşte în special construirea stadioanelor şi îmbunătăţirea infrastructurii.

×
Subiecte în articol: sport platini michel platini