x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "Giovani este alaturi de Adi"

"Giovani este alaturi de Adi"

04 Noi 2004   •   00:00

Comisia de Disciplina a Federatiei Engleze de Fotbal urmeaza sa anunte azi durata suspendarii internationalului Adrian Mutu, pentru dopaj, dupa ce Chelsea l-a concediat. Impresarii jucatorului, Victor Becali si Gica Popescu, sunt de aseara la Londra, pentru a-l sustine pe jucatorul roman. Inainte de plecare, Victor Becali a anuntat ca fratele lui, Ioan, este si el alaturi de fotbalist, dupa ce acum 15 zile il desfiinta pe capitanul echipei nationale.

SORIN ANGHEL

CURAT. Victor Becali se considera absolut nevinovat pentru situatia lui Mutu
Jurnalul National: Care sunt ultimele noutati cu privire la situatia lui Adrian Mutu?
Victor Becali: Asteptam verdictul. Eu sper sa fie o pedeapsa minima, adica 6 luni.
Mutu are voie sa se antreneze acum?
Pana cand Federatia Engleza nu da un verdict, el nu are voie sa se antreneze deloc.
Dar dupa ce se anunta verdictul?
Atunci se poate discuta. El este jucator liber si orice echipa care il doreste ii poate pune la dispozitie conditii de antrenament.
Ati mai vorbit cu el?
Vorbesc cu el in fiecare zi, si nu doar o data, ci de mai multe ori. Sunt alaturi de el.

"Sa fie smecheri in fotbal"

Dumneavoastra si Gica Popescu sunteti alaturi de Mutu. Dar Ioan Becali de ce si-a schimbat pozitia si l-a criticat?
Giovani este in aceeasi barca cu noi. Lucram in aceeasi firma si toti mergem in aceeasi directie. L-a criticat pentru ca nu a mai rezistat in acele zile. A ramas si el surprins de cele auzite. Acum este alaturi de Mutu si speram cu totii ca Federatia Engleza sa nu fie prea aspra cu jucatorul.
Ioan Becali i-a criticat pe fotbalistii romani ca atunci cand vin in tara pentru convocarile la echipa nationala sunt innebuniti dupa manele. Dar fratii Becali au si ei o manea, intitulata "Sunt smecherul numarul unu", dedicata de Mitea. Nu credeti ca ii influentati nefast pe jucatori?
Acea manea nu a fost compusa de mine si nici de fratele meu.
Nu se pune problema cine a compus-o. Daca despre dumneavoastra, care sunteti un exemplu pentru jucatori, se spune ca sunteti smecher si sunteti ridicat in slavi in acel cantec, nu e normal ca si fotbalistul roman sa-si doreasca asa ceva?
Ei trebuie sa fie fotbalisti, nu smecheri de oras. Sau daca vor sa fie smecheri, atunci sa fie in meseria lor, care este fotbalul, nu in distractie. Acea manea despre care vorbesti a fost comandata de Mitea, nu de mine sau de fratele meu. Nu inseamna ca am fost de acord cu ea.
Si i-ati spus acest lucru lui Nicolae Mitea?
Da.
Ce i-ati spus?
Ca nu e bine ce face. Mitea trebuie sa inteleaga ca el acum locuieste intr-un oras mare cum este Amsterdamul. Nu mai este la el in Pantelimon, ci intr-un oras civilizat din Europa si trebuie sa-si schimbe modul de a trai.

"Cred in cuvantul jucatorilor"

De scandalul Flora de la Craiova ce spuneti? A fost sau nu Mutu la strip-tease?
Nu a fost. Am vorbit cu jucatorii si eu cred ca nu au fost. Daca Mutu poate ar fi indraznit sa ma minta, Lobont nu putea sa faca asa ceva. Cu Neaga nu am vorbit ca nu e treaba mea.
Credeti ca ati aflat adevarul de la Lobont si de la Mutu?
Dupa spusele celor doi, eu am tras concluzia ca ei nu au fost la strip-tease. Sunt jucatori de echipa nationala si nu si-ar fi permis sa faca un asemenea lucru cu doua zile inaintea unui meci oficial si intr-un oras asa de mic cum este Craiova. Nu detin adevarul absolut, dar cred in cuvantul jucatorilor.
In vara de ce nu s-a mai realizat transferul lui Adrian Mutu la Juventus?
Juventus a ajuns la o intelegere cu Peter Kanyon, s-a inteles si cu jucatorul si totul parea in regula. Abrahmovici era in vacanta si cand a aflat de transfer s-a opus si toata afacerea a cazut. A spus ca Mutu nu pleaca.
Iar acum a decis sa-l concedieze. In vara nu l-a lasat sa plece, iar acum i-a intors spatele.
Nu a procedat corect. Trebuia sa aiba grija de el, nu sa-l dea afara.

"Nu ne simtim vinovati pentru Mutu"

Va simtiti cumva vinovat pentru situatia in care a ajuns acum Mutu?
Nu am de ce sa ma simt vinovat. Nici eu si nici fratele meu nu avem vreo vina pentru ce s-a intamplat cu Mutu. Eu nu am stiut niciodata ca se dopeaza.
Este Mutu capabil sa revina?
Cu siguranta! El merita a doua sansa si este pacat sa nu i se acorde dreptul la revansa. Are 25 de ani, este inca tanar.
Cine este "Maradona din Carpati"? Hagi sau Mutu?
Lui Hagi nu i-a convenit aceasta comparatie. El a reusit sa ramana in istorie prin evolutiile pe care le-a avut si ca drept dovada nimeni nu isi aminteste de "Maradona din Carpati", ci de Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist pe care l-a avut Romania. Si Mutu are personalitate pentru a ramane in istorie cu numele sau, nu prin comparatia cu alti jucatori.
Ioan Becali nu l-a incurajat pe Mutu atunci cand l-a mintit pe Claudio Ranieri pentru a-l acoperi?
Mutu a dovedit caracter in Italia. Nu a putut nimeni sa-i reproseze ceva. A inscris 18 goluri intr-un sezon. Ce puteai sa-i spui lui Mutu la acea vreme. Nu l-a mintit deloc atunci.
Dar a facut in schimb atunci cand i-a spus ca mama lui Mutu este bolnava si ca jucatorul vrea sa fie alaturi de ea.
Atunci a intarziat o zi la antrenament si trebuia gasita o scuza.
A lipsit chiar doua zile, nu doar una?
E, o zi sau doua, ce mai conteaza? E cam acelasi lucru.

9 LUNI?
Editia de ieri a publicatiei The Mirror noteaza ca pe Adrian Mutu (foto) il asteapta o suspendare de noua luni, aceasta fiind recomandarea primita de Federatia Engleza de Fotbal. "FA se va intalni maine pentru a decide soarta atacantului concediat de Chelsea dupa ce a fost depistat pozitiv cu cocaina. Seful Asociatiei Fotbalistilor Profesionisti, Gordon Taylor, a avertizat FA ca va impiedica lupta impotriva drogurilor daca nu va fi ingaduitoare in cazul Mutu", noteaza The Mirror. Sursa citata precizeaza ca Mutu a fost sfatuit sa admita ca s-a dopat, pentru ca astfel va starni compasiune. "Daca mergi la tribunal, accepti ca esti vinovat si te lasi la mila judecatorilor, atunci datoria tribunalului este sa te trateze corect. Daca FA ii va da lui Mutu sanctiunea maxima, atunci nici un jucator in situatie similara nu se va vindeca. In loc sa ajute la lupta impotriva drogurilor, acest lucru va face si mai rau", a spus Taylor.
×
Subiecte în articol: sport mutu