Preşedintele clubului italian de fotbal Lazio Roma, Claudio Lotito, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru fraudă. Lolito a fost acuzat de manipulare la bursă a acţiunilor grupării romane, informează Agerpres.
Lotito trebuie să achite şi o amendă de 65.000 de euro ca urmare a ilegalităţilor comise în urmă cu patru ani când a achiziţionat clubul Lazio. În Italia, primele condamnări la pedepse de până la doi ani nu sunt pedepsite cu închisoare fermă. Un alt om de afaceri roman, Roberto Mezzaroma, a fost condamnat în acest caz la 20 de luni de închisoare şi amendat cu 55.000 de euro. Atât Lotito, cât şi Mezzaroma au negat că ar fi vinovaţi de faptele pentru care au fost condamnaţi.
Procurorii au pretins că Roberto Mezzaroma a cumpărat 14,6 din acţiunile lui Lazio pe 30 iunie 2005 din partea lui Lotito. Claudio Lotito, care a salvat clubul de la faliment în 2004, nu a dezvăluit că se află în spatele tranzacţiei, fapt care l-ar fi obligat să lanseze o ofertă pentru toate acţiunile clubului. ''Suntem şocaţi, dar încrezători că la apel tribunalul va recunoaşte nevinovăţia lor'', au declarat avocaţii celor doi oameni de afaceri, Gian Michele Gentile şi Matteo Uslenghi.
Citește pe Antena3.ro