Poliţia ungară a arestat un al nouălea suspect în cazul morţii handbalistului român Marian Cozma, care a fost ucis cu lovituri de cuţit la 8 februarie 2009, într-un local din Veszprem.
Suspectul se numeşte R. Janos, are 35 de ani şi a fost reţinut la data de 5 august, pentru ca două zile mai târziu să fie trimis în arest preventiv de către Tribunalul din Veszprem. Bărbatul era cunoscut poliţiei, el fiind condamnat în trecut pentru acte de violenţă şi tulburare a ordinii publice. Potrivit cotidianului Magyar Nemzet, R. Janos a dispărut mai multe luni după un scandal pe care l-a provocat la data de 14 februarie, la 6 zile după moartea lui Cozma, într-o benzinărie din Enying, localitatea sa natală, reapărând în această vară în compania avocatului său.
Pe de altă parte, suporterii echipei din Veszprem au reuşit să strângă peste 4,5 milioane de forinţi (aproximativ 16.600 de euro) pentru monumentul care va fi ridicat în memoria lui Cozma, statul maghiar contribuind cu 800.000 de forinţi la această sumă. Monumentul va fi ridicat în februarie 2010, în faţa arenei în care se dispută meciurile echipei, şi va fi realizat din bronz de sculptorul Mihaly Gabor. Acesta a prezentat trei modele ale statuii, două dintre ele fiind alese de juriu. Monumentul va consta din o mână care aruncă o minge de handbal şi un bust cu trăsăturile lui Cozma. Între municipalitate şi club a fost încheiat un acord prin care prima se obligă să amenajeze spaţiul în care va fi amplasat monumentul şi întreţinerea acestuia.
Citește pe Antena3.ro