x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Incredere din partea tuturor

Incredere din partea tuturor

09 Dec 2004   •   00:00

Numirea lui Victor Piturca la carma echipei nationale a starnit numai reactii favorabile din partea oamenilor de fotbal din Romania. Noul selectioner este perceput ca singurul om care poate instaura disciplina intr-un lot cu multe probleme disciplinare.

MIHAI IGIROSANU

MOMENT BUN. Victor Piturca este sustinut acum de lumea fotbalului romanesc, indiferent de rivalitati
Chiar si dinamovistii, in frunte cu Ioan Andone, saluta instalarea fostului tehnician al rivalilor de moarte la carma "tricolorilor". Cuvintele venite din Stefan cel Mare confirma increderea de care Victor Piturca se bucura in lumea fotbalului romanesc.

APRECIERI. Antrenorul "cainilor" a declarat ieri ca echipa nationala are nevoie in momentul de fata de un selectioner dur, precum Victor Piturca. "E nevoie de un tip destul de dur cum este Piturca, pentru ca echipa nationala trece printr-un moment mai greu. Sansele de calificare la CM sunt mici, dar exista. Toti speram ca Piturca sa ne califice la turneul final. In fotbalul romanesc nu prea avem rabdare cu nimeni. Sper totusi ca oamenii care l-au numit sa aiba rabdare cu el. E nevoie de acest lucru pentru a merge, dupa atatia ani, din nou, cu echipa nationala la un turneu final", a spus Andone.

OBIECTIVITATE. Andone este de parere ca noul selectioner va fi obiectiv in selectie: "Cred ca va aduce la nationala jucatorii cei mai buni, pentru ca este si in interesul lui sa aiba rezultate". Ioan Andone a mai spus: "Am avut rezultate mai bune doar in ultimul an, atat. El a mai fost selectioner, a calificat echipa la un turneu final si, oricum, la nationala este nevoie de alte calitati". La randul sau, presedintele Rapidului, Dinu Gheorghe, care l-a si votat pe Piturca in Comitetul Executiv de miercuri, a zis: "Acum este cea mai buna solutie".

URARE

"Ii urez mult noroc lui Piturca. Sunt convins ca va fi preocupat si de soarta echipei nationale de tineret, a loturilor de juniori si a fotbalului romanesc, in general. Am discutat deja ca toate echipele nationale sa joace in sistemul utilizat la seniori" - Mircea Sandu, presedinte FRF

DEBUT
In urma cu cinci ani, pe 27 martie, pe stadionul "National", 20.000 de spectatori cereau pentru prima oara demisia selectionerului Victor Piturca. Tricolorii remizau, 0-0, cu Slovacia, dupa un meci foarte slab. Pe 9 februarie 2005, la Larnaca, in Cipru, Piturca va redebuta pe banca tehnica a echipei nationale intr-un meci amical contra reprezentativei Slovaciei. "Ne-am pus de acord asupra meciului, care cade pe o data oficiala in calendar."
ACTIONAR
Victor Piturca va renunta la actiunile pe care le detine la FC Steaua, primite in contul unei datorii pe care Gigi Becali o avea fata de el. "Nu voi mai fi actionar la FC Steaua, pentru ca nici nu imi doresc acest lucru", a marturisit noul selectioner. Totusi, se pare ca operatiunea de cedare a actiunilor va declansa un conflict intre Piturca si patronul Stelei. Selectionerul va semna saptamana viitoare contractul cu FRF, intr-o ceremonie pe care Mircea Sandu o vrea deschisa.

×
Subiecte în articol: sport piţurcă