x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Miami (WTA), după ce a învins-o pe Sabalenka

Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Miami (WTA), după ce a învins-o pe Sabalenka

25 Mar 2022   •   08:47
Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Miami (WTA), după ce a învins-o pe Sabalenka

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat spectaculos în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8.369.455 de dolari, după ce a învins-o, joi, pe belarusa Arina Sabalenka, principala favorită, cu 6-4, 6-4.

Aceasta este prima victorie pentru Begu în faţa unei jucătoare din top 10 mondial după aproape patru ani. În mai 2018, Begu o învingea pe letona Jelena Ostapenko (5 WTA) în primul tur la Madrid (6-3, 6-3).

Irina Begu (31 ani, 70 WTA) s-a calificat în turul al treilea la Miami pentru prima oară din 2016. Sabalenka, sfertfinalistă anul trecut la Miami, nu a reuşit să facă niciun break, ratând toate cele şase oportunităţi apărute.
 

 

×
Subiecte în articol: irina begu