x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Juventus oferă opt milioane de euro pentru Pantilimon!!!

Juventus oferă opt milioane de euro pentru Pantilimon!!!

de Ovidiu Ciutescu    |    15 Dec 2008   •   00:00
Juventus oferă opt milioane de euro pentru Pantilimon!!!

Costel Pantilimon, portarul echipei FC Timişoara, ar putea deveni cel mai scump fotbalist transferat vreodată din Liga 1. La numai 21 de ani, portarul cu o medie de 82,19% a şuturilor parate în meciurile disputate în turul campionatului, este ofertat de celebra echipă Juventus Torino. Conform Gazzetta dello Sport, „Bătrâna doamnă” oferă opt milioane de euro pentru un transfer definitiv!



"Juventus nu tratează cedarea lui Buffon la Manchester City, dar scrutează viitorul. Suma cerută de Udinesse pentru Handanovici, 18 milioane de euro, a fost considerată exagerată de către torinezi. În schimb este apreciat la Juventus Costel Pantilimon, 21 de ani, portarul titular al Timişoarei, care-i place şi lui Inter", arată sursa citată. Conform italienilor, Poli Timişoara cere pentru acest transfer opt milioane de euro, sumă care pare să fie agreată şi de italieni! De Pantilimon se mai interesează Inter Milano, dar şi Manchester United – echipă care îl monitorizează pe bănăţean de aproape trei sezoane.



Pantiliomon s-a arătat impresionat de interesul granzilor din Italia. "Sunt onorat că se scrie despre mine în Italia. Mai ales în aceşti termeni, că pot reprezenta o soluţie pentru Juventus şi Inter! Buffon este idolul meu încă din copilărie. Mi-ar plăcea să fiu coleg cu el, dar nu e nici o problemă nici dacă pot să-l înlocuiesc", a spus portarul lui Poli pentru gsp.ro.


×
Subiecte în articol: sport