Garry Kasparov conduce cu 3-1 în jocul de şah cu rivalul său pe viaţă, Anatoli Karpov, după două zile ale demonstraţiei lor din Valencia. Miercuri, Karpov a câştigat prima partidă cu albe, după ce Kasparov a abandonat. Kasparov s-a răzbunat pe adversar în al doilea meci, cu albe, deoarece Karpov nu mai avea timp la dispoziţie.
Marţi, adversarii au jucat primele două meciuri rapide, de 25 de minute, pe care Kasparov le-a câştigat. Partida a fost urmărită live pe internet de utilizatori din 129 de ţări într-un număr de peste 10 milioane de persoane.
Rusia (16.7% din spectatorii online), Spania (14%) şi Franţa (11.2%) au ocupat primele trei locuri. Între 22-25 septembrie, Kasparov şi Karpov se vor întâlni de 12 ori, în patru jocuri rapide şi opt fulger, în care fiecare jucător începe cu cinci minute pe ceas şi primeşte două secunde după fiecare mutare.
Anterior întâlnirii, Karpov se retrăsese, ca şi Kasparov care se orientase spre politică. Rezultatul primei lor întâlniri, o "luptă" legendară de cinci luni a campionatului mondial în 1984, a fost încheiată de autorităţi din cauza numărului mare de remize, relatează Antena3. A doua lor întâlnire a avut loc un an mai tîrziu la Moscova, iar Kasparov, pe atunci de 23 de ani, l-a învins pe Karpov cu 13-11 pentru a deveni cel mai tânăr campion mondial.
Potrivit organizatorilor din acest an, Kasparov s-a antrenat pentru această întâlnire cu maestrul de doar 18 ani Magnus Carlsen, în timp ce Karpov a apelat la un grup de jucători de top şi la computer.
Citește pe Antena3.ro