x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Liga 1 - Apus de stea în “Groapă”

Liga 1 - Apus de stea în “Groapă”

de Dragos Stoica    |    06 Mai 2008   •   00:00
Liga 1 - Apus de stea în “Groapă”

Într-un final nebun de campionat, victoria lui Dinamo cu 2-1 în faţa Stelei a avantajat direct CFR Cluj. Deşi au recuperat 14 puncte în acest retur, “roş-albaştrii” au acum şansa a doua la cîştigarea titlului.

Într-un final nebun de campionat, victoria lui Dinamo cu 2-1 în faţa Stelei a avantajat direct CFR Cluj. Deşi au recuperat 14 puncte în acest retur, “roş-albaştrii” au acum şansa a doua la cîştigarea titlului.

 

 

Şampania cu care Gigi Becali a venit duminică în tribunele stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare poate fi pusă înapoi la frapat. Înfrîngerea suferită de Steaua pe terenul marii rivale pare să fie echivalentă cu pierderea titlului de campioană, după ce “militarii” au reuşit un parcurs de senzaţie în această primăvară, atingînd prima poziţie a clasamentului, în pofida unui avans de 14 puncte avut iniţial de CFR Cluj.

 

 

AFECTAT. La finalul partidei de duminică, Marius Lăcătuş a rămas multe minute înmărmurit pe banca de rezerve, unde de abia a schimbat cîteva vorbe cu “secundul” Massimo Pedrazzini. Tehnicianul Stelei a avut totuşi puterea să-şi felicite elevii pentru parcursul din ultima perioadă. “Durerea e foarte mare, e păcat de munca depusă pînă la acest joc. Practic, prin acest rezultat am irosit poate toate şansele de a cîştiga campionatul. Oricum, îi felicit pe băieţi pentru parcursul foarte bun avut în această primăvară. Acum nu mai depinde doar de noi, ci şi de rezultatul CFR-ului cu Universitatea Cluj. Exact cum a fost în acest retur, nu a depins doar de noi, ci şi de eventualii paşi greşiţi ai CFR-ului”, a declarat Lăcătuş.

 

 

FERICIŢI. De partea cealaltă, dinamoviştii au exultat după victoria de duminică, ei considerînd că aceasta poate reprezenta salvarea unui sezon mai degrabă ratat. “Este o victorie meritată, mai e o etapă şi sperăm să cîştige CFR campionatul. Acest meci l-am jucat mai întîi pentru noi, nu pentru alte echipe. Aveam un orgoliu de apărat. Vreau să dedic victoria tuturor celor care s-au îndoit de corectitudinea acestui meci”, a spus Florin Bratu. La rîndul său, mijlocaşul Adrian Ropotan a declarat că formaţia sa a jucat doar pentru propriul interes: “N-am plecat de la ideea să furăm titlul cuiva. Am jucat pentru noi şi să le fie ruşine celor care au spus că Dinamo va vinde acest meci”.

dragos.stoica@jurnalul.ro

 

 

 

Piţurcă avertizează

 

 

Prezent la derby-ul din “Groapă”, selecţionerul Victor Piţurcă a declarat că titlul de campioană nu este încă adjudecat de CFR Cluj. “Mai este o etapă de disputat şi vom vedea ce se va întîmpla. Universitatea Cluj are puterea să producă o surpriză. S-a văzut ce a făcut UTA la Rapid acasă. Iar Universitatea are o echipă bună. Numai în urma greşelilor personale a ajuns în situaţia de a retrograda. Dar eu am văzut-o făcînd meciuri foarte bune. Cine va ocupa prima poziţie, acea echipă va merita să fie campioană. Pe mine nu mă interesează speculaţiile din ziare. Se vehiculează sume, milioane, dar, de fapt, astea sînt minciuni în proporţie de 90%. Din punctul meu de vedere, în Liga 1 totul se joacă normal. Nu ştiu ce va face CFR Cluj în Liga Campionilor. După părerea mea, nici o echipă din România nu se poate bate de la egal cu echipele puternice precum Liverpool, Chelsea sau Manchester United. Şansele de performanţă sînt nule”, a afirmat Piţurcă.

 

 

 

Pleacă Rădoi?

 

 

 

La ieşirea de la vestiare, căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, a făcut o declaraţie şocantă: “Sînt de opt ani la Steaua, ceea ce cred că este suficient. E timpul să joc în străinătate. Nu am luat această decizie la cald, ci oricum asta aş fi vrut să fac şi dacă am fi cîştigat acest titlu”. Jucătorul a fost imediat contrazis de Gigi Becali: “Mirel Rădoi va rămîne la Steaua. Am să-i garantez că-i voi face o echipă aşa cum îi place lui”.

 

 

Regrete

 

 

Unul dintre actorii principali ai meciului de duminică, Ionel Dănciulescu, a ţinut să-l consoleze pe Marius Lăcătuş, nimeni altul decît naşul său. “Am demonstrat cu toţii că sîntem corecţi, dar jur că îmi pare rău pentru naşul meu, Marius Lăcătuş. Familia Lăcătuş este a doua ca importanţă pentru mine, după părinţii de la Slatina. Cred că Steaua e mai bună decît CFR, iar titlul nu este jucat”, a spus atacantul pentru Telesport.

 


×
Subiecte în articol: sport