x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Linişte înaintea luptei

Linişte înaintea luptei

de Florin Gongu    |    14 Aug 2008   •   00:00
Linişte înaintea luptei

GALATASARAY – STEAUA ● Fără Ovidiu Petre pe Ali Sami Yen
Nerefăcut complet, internaţionalul Ovidiu Petre a ratat primul episod al războiului dintre Galatasaray şi Steaua, de aseară, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.  



GALATASARAY – STEAUA ● Fără Ovidiu Petre pe Ali Sami Yen
Nerefăcut complet, internaţionalul Ovidiu Petre a ratat primul episod al războiului dintre Galatasaray şi Steaua, de aseară, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.   

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a anunţat ieri dimineaţă că mijlocaşul Ovidiu Petre nu este disponibil pentru meciul tur contra turcilor. "Ne lipseşte foarte mult Ovidiu Petre, dar Argăseală mi-a spus că dacă intră ar putea risca. El vrea să intre, dar nu-l putem lăsa să se accidenteze, să termine cu fotbalul. Nu joacă, şi cu asta basta, nu îl las să joace. Oricum n-ar putea juca decît 50-60 de minute, nu e refăcut total. O să joace în retur şi gata", a dezvăluit Becali.  

TENSIUNE. Acesta a mai precizat că nu a vrut să discute cu jucătorii sau cu antrenorul Marius Lăcătuş înaintea confruntării de aseară: "Nu e momentul să mai vorbesc eu acum cu jucătorii, e tensiunea prea mare, ceva în plus ar afecta. Şi Marius e puţin tensionat, aşa l-am simţit. E posibil ca dacă mă duc să vorbesc eu cu ei îi încarc mai mult, n-are rost. Ce, ei nu ştiu ce înseamnă să cîştige, pentru ce joacă? Ce să le spun în plus? Nu ştiu de ce am sentimentul să nu vorbesc cu antrenorul, cu jucătorii. Aşa simt. Dacă luau campionatul şi se calificau direct în grupe, luau 200.000, acum au primă 150.000".

În schimb, fiecare jucător al celor de la Galatasaray evoluează pe o primă de calificare ce se ridică la aproximativ 200.000 de euro. Pe de altă parte, conform presei turce, postul antrenorului german Michael Skibbe depinde în mare măsură de calificarea în grupele Ligii Campionilor.

Lăcătuş, supărat pe translatoare

Conferinţa de presă susţi­nută marţi seară de antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş (foto), a fost întreruptă brusc, tehnicia­nul roş-albaştrilor fiind deranjat de modul în care translatoarea i-a tradus una dintre declaraţii. "Eu n-am spus că jucătorii de la Galatasaray n-au experienţă, din contră. Nu mi-am permis nici­odată să fac aprecieri negative faţă de adversarul cu care mă întîlnesc", a spus Lăcătuş, moment care a fost urmat de părăsirea sălii de conferinţă. Altfel, înaintea plecării spre Istanbul, Gigi Becali a lămurit şi situaţia transferului mijlo­ca­şului spaniol Abel Gomez Moreno de la Real Murcia. "Din cîte am înţeles, Abel vine mîine (n.r. –  astăzi). Deja am semnat contractul. Cu asta se încheie transferurile, avem destui jucători!", a spus finanţatorul trupei din Ghencea.

Plimbare

Cu cîteva ore înaintea partidei cu Galatasaray, antrenorul Marius Lăcătuş şi-a scos elevii la o plimbare de relaxare în Parcul Yldiz, din Istanbul.  Timp de aproximativ o oră, jucătorii Stelei s-au plimbat în parcul ce a aparţinut în trecut sultanilor care aveau palatul lîngă malul Bosforului. Atmosfera în lot a fost una extrem de destinsă, jucătorii glumind şi fiind relaxaţi, dar au fost păziţi de importante forţe de ordine, care au încercat să-i ferească de posibile contacte cu suporterii Galatei.

×
Subiecte în articol: sport