Fostul preşedinte al grupării spaniole Real Madrid doreşte să achiziţioneze 51% din acţiunile clubului Dacia Chişinău. Conform presei din Moldova, Sanz a discutat, joi, şi s-a înţeles cu Gabriel Stati – patronul Dacia – asupra tranzacţiei.

AFACERE. Tranzacţia,
destul de ciudată la prima vedere, vine chiar din partea lui Stati, care
încearcă să scape de echipă din cauza cheltuielilor pe care nu le poate
suporta. Acesta a încercat să-i vândă pachetul majoritar de acţiuni, în 2007,
inclusiv actorului american Steven Seagal. Lorenzo Sanz, fost preşedinte al lui
Real Madrid în perioada 1995 – 2000, a fost arestat în luna august, la Cordoba,
sub acuzaţia de escrocherie. Sanz, în vârstă de 65 de ani, a încercat să
plătească o sumă mare de bani cu cecuri false. Alături de Sanz, în acest dosar
au mai fost arestate două persoane care urmează a fi trimise în judecată de
procuratura spaniolă. Fiul lui Sanz,
Fernando, fost jucător al „galacticilor”, preşedintele grupării Malaga, ar urma
să se ocupe de strategia de dezvoltare a grupării de peste Prut.