x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Marinarii termina in frunte

Marinarii termina in frunte

28 Noi 2004   •   00:00

Apulum - Farul 2-3

Farul Constanta si-a dus pana la capat renumele de "revelatie" a turului, terminand prima parte a campionatului pe pozitia a patra, dupa victoria obtinuta, in deplasare, cu Apulum.
LUCIAN DOBRATER

"Sunt foarte bucuros ca am castigat cele trei puncte, foarte importante pentru noi in perspectiva de a ne situa cat mai sus in clasament. Imi pare rau pentru Alba Iulia, dar ma bucur pentru noi. Avem un lot subtire din punct de vedere numeric si trebuie sa spun ca titularii au dus greul atat in campionat, cat si in Cupa Romaniei. Ii felicit pe toti fotbalistii pentru performantele reusite in acest sezon", a spus, dupa meci, Petre Grigoras.

SUSPENDATI. Desi inaintea meciului jucatorii au primit cate 500 de dolari din restantele financiare, Apulum a ajuns la -6 in clasamentul "adevarului" si nu va avea o iarna linistita.

EXPLICATII
"Am primit foarte repede primul gol, astfel incat se poate spune ca am inceput meciul cu handicap. Ne-am revenit dupa pauza si ne multumeam si cu un meci egal. Dar a venit reusita lui Pascovici, si totul s-a dus pe apa sambetei. Ne ducem crucea pana la capat, si din iarna vom vedea ce va fi la nivelul echipei", a spus, la randul sau, antrenorul gazdelor, Alexandru Pelici. Pentru restanta cu Steaua, Apulum nu poate conta pe Ciobanu, Bumb si Iurisniti, toti suspendati dupa ce au acumulat cate 4 cartonase galbene in campionat.

×
Subiecte în articol: sport