x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Meciul fără învingători

Meciul fără învingători

de Delia Gomoescu    |    Madalina Corbeanu    |    28 Mai 2008   •   00:00
Meciul fără învingători
Sursa foto: Marin Raica/

Stelele României au pierdut în faţa prietenilor lui Figo la a patra ediţie a evenimentului caritabil Seara Campionilor, dar importanţi sînt cei peste 500.000 de euro ce vor fi donaţi unor copii care nu au posibilitatea să studieze.

SEARA CAMPIONILOR - zi de basm cu vedete de cinci stele

Stelele României au pierdut în faţa prietenilor lui Figo la a patra ediţie a evenimentului caritabil Seara Campionilor, dar importanţi sînt cei peste 500.000 de euro ce vor fi donaţi unor copii care nu au posibilitatea să studieze.

Aproximativ 12.000 de spectatori au venit pe Stadionul Steaua pentru a vedea la lucru unii dintre cei mai reprezentanţi jucători din istoria fotbalului românesc, dar şi multe vedete internaţionale. Avînd în componenţă mult mai mulţi fotbalişti activi, echipa Stelelor Lumii s-a impus cu 5-3, prin golurile marcate de Raul (’4, ’40), Dacourt (’20), Maniche (’71) şi Faisal Khalil (’84), respectiv Ilie Dumitrescu (’23), Tudorel Stoica (’58) şi Sburlea (’90). “A fost frumos cu atîţia jucători de valoare la un loc. Am alergat cît am putut şi, una peste alta, a fost un succes. Nu contează scorul, ci plăcerea. Ne-am strîns toate generaţiile şi a fost foarte bine”, a spus după meci Gică Hagi.

Introdus pe teren în ultimul sfert de oră, antrenorul lui Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a fost primit cu căldură de spectatorii din Ghencea, care i-au scandat numele. “Păi dacă am jucat bine. Am dat o pasă de gol, n-aţi văzut?”, a glumit tehnicianul, după care a trecut la considerente tactice: “A fost greu, pentru că am întîlnit o echipă puternică, cu mulţi jucători în activitate. E normal să se vadă diferenţa. Singurul care a dat satisfacţie în ofensivă a fost Adrian Ilie”. Dan Petrescu a spus că românilor le-a fost greu din cauza kilogramelor în plus: “Ne-a fost foarte greu, toţi ne-am îngrăşat. Îi tot rugam pe adversari să o lase mai moale, dar ei nu voiau”. “Toată lumea s-a simţit bine şi e important că obiectivul a fost realizat, fonduri cît mai multe”, a spus şi Bogdan Stelea. Unul dintre arbitrii asistenţi a fost preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală: “Un jucător din echipa noastră chiar mi-a reproşat că nici unu la sută nu a fost acordat gazdelor. Am văzut mulţi jucători de valoare, mulţi dintre ei ar face faţă şi acum. Belodedici ar juca liniştit, Adrian Ilie sau Tudorel Stoica la fel. Cred că Ilie chiar aşteaptă să-i facem o ofertă”.

×
Subiecte în articol: sport