x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mircea Sandu: Maximilian Nicu nu ştiu dacă va juca! Piţurcă? Poate să plece!

Mircea Sandu: Maximilian Nicu nu ştiu dacă va juca! Piţurcă? Poate să plece!

de Ovidiu Ciutescu    |    16 Mar 2009   •   00:00
Mircea Sandu: Maximilian Nicu nu ştiu dacă va juca! Piţurcă? Poate să plece!

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a vorbit astăzi, într-o conferinţă de presă, despre meciurile pe care România le va susţine contra Serbia şi Austria în preliminariile C.M. fotbal. şeful FRH a opinat că "Piţurcă poate părăsi oricând vrea naţionala dacă ne califică la Campionatul Mondial"!



"Sunt două meciuri de grupă foarte importante. Dacă am fi bătut Franţa, probabil nu mai era o aşa mare presiune. Sârbii au o echipă bună, însă noi avem avantajul terenului propriu şi o ambiţie pe care am demonstrat-o mereu la meciurile importante", a spus "Naşul". Mircea Sandu a spus că nu se opune unei eventuale despărţiri de Victor Piţurcă în condiţiile în care îşi realizează obiectivul şi va avea oferte mai tentante: "Victor Piţurcă poate pleca şi dacă va califica echipa la Mondial, care e problema? Poate spune la fel de bine că vrea să continue sau să ne spună că doreşte altceva".

Chiar dacă a fost convocat pentru meciurile cu Serbia şi Austria, "neamţul" Maximilian Nicu încă nu are clarificată problema cetăţeniei române. "Despre Max Nicu nu ştiu mai multe decât faptul că a fost convocat. În rest, nu sunt organ al statului ca să ştiu dacă va primi cetăţenia. Noi, ca Federaţie, am făcut tot ce ne stătea în putinţă pentru a-i obţine cetăţenia", a mai spus Sandu.

×
Subiecte în articol: sport