x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mitea i-a oferit un inel iubitei sale

Mitea i-a oferit un inel iubitei sale

25 Noi 2004   •   00:00

Nicolae Mitea, vedeta echipei nationale de tineret a Romaniei si jucatorul lui Ajax Amsterdam, i-a oferit un inel, ce ar putea reprezenta semnul logodnei, iubitei sale, Raluca Tanase, una dintre cele doua componente ale trupei Bambi.

SORIN ANGHEL

Ascensiunea lui Nicusor Mitea nu s-a produs doar in plan profesional. Dupa ce s-a transferat la Ajax, jucatorul a incercat sa-si gaseasca fericirea si in plan profesional.

EXPLOZIE. Nascut intr-un Pantelimon dominat de saracie si manele, actualul international a reusit sa fie protagonistul unui transfer-surpriza la Ajax. Plecat din Stefan cel Mare fara sa se fi obisnuit cu tesatura tricoului de titular, Mitea a facut furori in Olanda. Dupa primul sezon acolo, el a primit titlul de "Talentul Anului".

OBSTRUCTIE. Bucurandu-se de un succes la care nici macar el nu se gandea, "olandezul" a incercat sa-si insenineze si viata personala. El a cautat sa-i cucereasca inima Danei Rogoz, actrita care poate fi urmarita acum in serialul "La bloc". Devenita cunoscuta drept "Abramburica", rol pe care il interpreta pe vremea cand Mitea era inca un copilandru care batea mingea in spatele blocului, Dana l-a refuzat elegant pe fotbalist. Jucatorul lui Ajax nu s-a lasat totusi si a continuat sa tatoneze, acest lucru devenit subiect de glume printre fostii sai coechipieri de la Dinamo. Actrita a ramas tare pe picioare si a refuzat sa se aventureze intr-o relatie cu un fotbalist, iar Mitea s-a ales cu porecla "Ambramburici", botezul fiind dat de Ciprian Marica, actualul atacant al lui Sahtior Donetk.

SUCCES. Dupa ce s-a convins ca Dana Rogoz este la fel de greu de induplecat precum fundasii din Liga Campionilor, fostul dinamovist a initiat un nou atac. De data aceasta, cea care i-a cazut cu tronc a fost Raluca Tanase, una dintre cele doua componente ale trupei Bambi. Idila dintre cei doi a inceput la telefon, Nicki si Raluca vazandu-se fata in fata abia cateva luni mai tarziu. Relatia dintre cei doi s-a dezvoltat foarte rapid. Fotbalistul a cumparat doua inele identice din aur alb, oferindu-i Ralucai unul dintre acestea.

De fiecare data cand are prilejul, Mitea nu ezita sa-si etaleze bijuteria, spunand ca a primit-o din partea solistei de la Bambi.

PRECIZARE

"Nicki a cumparat cele doua inele si mi-a oferit si mie unul dintre ele. Faptul ca avem obiecte identice ne uneste foarte tare. Este ceva mai mult decat un simplu cadou, dar nu este in nici un caz un inel de logodna. Intre noi exista o relatie de dragoste si respect, dar inca nu se poate pune problema casatoriei. Suntem prea tineri. El este in Olanda acum, iar eu traiesc in Romania." - Raluca Tanase

CV - NICOLAE MITEA
  • Nascut: 24.03.1985 - Bucuresti
  • Primul meci in Divizia A: Dinamo - FC Brasov 1-0 (24.11.2002)
  • Primul meci in Olanda: Ajax - RKC Waalwijk 4-1 (13.09.2003)
  • Echipe: Dinamo (2002 - 2003), Ajax (din 2003)
  • Pentru Dinamo a jucat 9 meciuri in Divizia A, nereusind sa inscrie vreun gol.
  • In sezonul 2003-2004 a inscris 7 goluri pentru Ajax Amsterdam, evoluand in 23 de partide.
  • A fost convocat de 4 ori la prima reprezentativa a Romaniei.
  • MODEST
    Chiar daca joaca la un club ce este prezent in Liga Campionilor, Mitea a ramas un tip modest. "Cand m-am dus prima oara la Ajax, nu stiam ce sa fac mai repede ca sa ii conving pe olandezi. Ei imi spuneau sa o las mai moale, dar eu trageam ca nebunu’. Asa fac si acum, ca nu pot sa o las usor pentru ca nu ma simt bine", spune Mitea. Problemele sale la Ajax sunt legate de comunicare. "Vorbesc o olandeza combinata cu engleza. Cei de la club mi-au angajat un profesor meditator care sa ma invete olandeza. Daca ma bate gandul sa chiulesc, primesc amenda. Sunt obligat sa invat, pentru ca altfel ma taie la bani. Oricum, nu sunt doar eu cel care nu stie olandeza. Altii joaca de 9 ani in Olanda si n-au invatat", a declarat jucatorul Ajaxului Nicolae Mitea.

    IN LIGA
    "Ce mare branza e si Nedved asta"?, se intreba Mitea dupa meciul-tur cu Juventus, din Liga Campionilor pierdut de Ajax chiar pe "ArenA", in fata italienilor, unicul gol al intalnirii fiind marcat tocmai de jucatorul ceh. Nu se stie daca romanul "lancier" a ajuns la vreo concluzie, dar cert este ca Ajax-ul a fost invinsa din nou de italieni, tot cu 1-0, dar de data asta la Torino. Mitea a jucat doar jumatate de ora in partida de marti seara, iar Gazzetta dello Sport a apreciat ca a facut-o mult mai bine decat Boukhari, cel pe care l-a inlocuit in minutul 59. Nu a reusit insa sa schimbe soarta partidei, iar formatia olandeza a fost eliminata din Liga Campionilor. Acum lui Ajax nu-i mai ramane decat sa lupte cu israelienii de la Maccabi Tel-Aviv pentru locul 3 care duce in Cupa UEFA.

    VACANTA DE VIS LA AMSTERDAM PE BANII FOTBALISTULUI
    Trupa Bambi a fost de negasit anul acesta pe Litoral. Raluca si Denisa Tanase (foto) au preferat sa nu sustina nici un concert in perioada estivala, alegand sa isi petreaca vacanta de vara la Amsterdam, alaturi de Mitea. In Olanda, cele doua surori Tanase au locuit in casa fotbalistului, au facut plaja si au cutreierat prin magazine pe banii mijlocasului de la Ajax Amsterdam. Raluca si Denisa au revenit in tara la inceputul lunii septembrie pentru a-si relua studiile. Lunar, Nicolae Mitea plateste la telefon peste 1.000 de euro pentru convorbirile pe care le are cu iubita sa. In ultima vreme, trupa Bambi nu a mai reusit sa se remarce prin aparitiile discografice. Denisa Tanase, sora Ralucai, a lasat microfonul deoparte pret de cateva zile, preferand sa urce in ringul de box. Solista a luptat in gala intitulata "Stele Verzi", terminand la egalitate disputa cu Betty, interpreta trupei Etnic. Raluca a refuzat sa urce in ring, nici Nicolae Mitea nu a fost de acord cu acest lucru, de teama ca iubita sa sa nu ramana cu vanatai ce i-ar putea strica aspectul fizic.
    ×
    Subiecte în articol: sport mitea ajax