Dupa o pauza de 6 ani, Otelul se prezinta joi, la Constanta, la revederea cu Europa. De partea cealalta, adversara galatenilor in primul tur preliminar al Cupei UEFA, Dinamo Tirana, are o traditie interna bogata. Insa echipa Ministerului de Interne albanez traverseaza de ani buni o perioada neagra din punct de vedere financiar si al imaginii.
MIHAI IGIROSANU
Ultima participare a Otelului in cupele europene s-a consemnat in 1998, tot in Cupa UEFA. Dupa ce in turul preliminar a trecut fara probleme de macedonenii de la Sloga Jugomagnat, Otelul a fost spulberata de Vejle, danezii castigand ambele manse cu acelasi scor, 3-0.
ARMISTITIU. Dupa saptamani intregi de parlamentari financiare, care au culminat cu intentia presedintelui Boghici de a vinde locul in Cupa UEFA, linistea pare sa fi revenit langa Dunare. Conducerea le-a promis jucatorilor ca pana astazi isi vor primi restantele banesti, fotbalistii fiind intr-un soi de greva, cu buzunarele goale. Atmosfera din lotul condus de Sorin Cartu este foarte tensionata, tehnicianul avand mari probleme cu motivarea elevilor sai in vederea partidei de joi seara. Se pare totusi ca Sidex Galati a virat ieri dupa-amiaza suma de 500.000 de dolari, bani suficienti pentru achitarea datoriilor catre fotbalisti. Daca pana la ora partidei banii nu ajung si in conturile fotbalistilor, este posibil sa asistam la o premiera: Otelul sa nu se prezinte la meci. Acest lucru ar putea atrage sanctiuni drastice din partea UEFA.
ADVERSAR. Dinamo Tirana, echipa antrenata pana in luna februarie de fostul jucator dinamovist din anii â90, Sulejman Demollari, a incheiat ultima editie de campionat pe locul 2, la 9 puncte distanta de campioana SK Tirana. In urma cu 3 ani, tot in Cupa UEFA, albanezii au fost eliminati de Dinamo Bucuresti, dupa doua infrangeri: 0-1 la Bucuresti si 1-3 la Tirana.
AU VEDETA DIN ZIMBABWE
Lotul lui Dinamo Tirana este unul destul de redus numeric si valoric, iar investitiile in jucatori sunt minime. Cel mai scump jucator achizitionat in ultimii doi ani de echipa albaneza a costat 30.000 de dolari si a provenit din liga secunda. In ultima editie de campionat, cei mai prolifici si apreciati de fotbalisti de la Dinamo Tirana au fost mijlocasul Ilir Qorri (golgeterul echipei, cu 15 goluri marcate) si atacantul din Zimbabwe, January Ziambe (13 goluri). Qorri s-a aflat pe locul 6 in clasamentul golgeterilor intocmit la finele ultimei editii de campionat. Cei doi jucatori reprezinta si principalele pericole pentru defensiva Otelului. Alti doi jucatori importanti al echipei, mijlocasul stanga Julian Ahmataj si libero-ul Arian Pisha au fost in urma cu cativa ani in probe la Steaua si Rapid, fiind refuzati pe rand.
Citește pe Antena3.ro
ALBANEZII
Dinamo Tirana n-a reusit in ultimul sezon sa se impuna nici in Cupa Albaniei, pierzand finala cu 0-1 impotriva celor de la Partizani Tirana, intr-un meci in care libero-ul Arian Pisha a fost eliminat. Antrenorul Andrea Marko, cel cu care Dinamo a inceput campionatul, a mizat pe urmatoarea formula de echipa: Lika - Rodrigo, Pisha, Xhafa, Papa Sene - Ziambo, Qorri, Bakalli, Qosa - Leandro, DhImbi. Nu se stie exact care este situatia actuala a celor doi brazilieni si a africanului Ziambo, jucatori care nu au mai fost platiti si care intentioneaza sa paraseasca echipa. "Este o echipa care poate fi eliminata de Otelul. Vedeta lor este Ilir Qorri, un stangaci care suteaza foarte bine de la distanta si marcheaza astfel foarte multe goluri", a declarat Aurel Ticleanu, cel care a antrenat pe Dinamo Tirana in urma cu un an. Din cauza faptului ca este echipa Ministerului de Interne, Dinamo Tirana este foarte hulita in Albania, la meciurile de acasa abia strangandu-se 500-1.000 de spectatori. Spre exemplu, la meciul retur cu Dinamo Bucuresti din 2001, pe stadionul national "Qemal Stafa" au fost prezenti doar 2.000 de oameni.