x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mourinho va semna pe 4 ani cu Real Madrid

Mourinho va semna pe 4 ani cu Real Madrid

de Mihai Morcovescu    |    23 Mai 2010   •   00:00
Mourinho va semna pe 4 ani cu Real Madrid
Sursa foto: Stefano Rellandini/Reuters

Mandatul lui Jose Mourinho la Inter Milano se apropie de final. Potrivit presei spaniole, tehnicianul portughez cu care campioana Italiei a realizat în acest sezon o "triplă" istorică , reușind să câștige titlul în Serie A, Cupa Italiei și Liga Campionilor va semna la începutul săptămânii viitoare un contract pe 4 ani cu Real Madrid, unde va avea un salariu stagional de 10 milioane de euro.

Cotidianul madrilen As a titrat astăzi pe prima pagină "Angajat!", scriind că Mourinho a ajuns la un acord cu preşedintele celui mai galonat club din istorie, Florentino Perez, încă de vineri, cu o zi înaintea finalei UEFA Champions League disputată la Madrid. Sub titlul "Real Madrid aduce un campion", ziarul Marca scrie că Mourinho va fi prezentat marţi sau miercuri cel mai târziu. Ambele cotidiane iberice susțin că antrenorul lusitan ar putea fi urmat pe "Santiago Bernabeu" de doi jucători de la Inter, brazilianul Maicon şi argentinianul Diego Milito, fiind posibil ca acestora să li se adauge și românul Cristi Chivu.

Articolele apărute în cele mai importante publicații sportive din Spania au fost confirmate chiar de cel supranumit "The Special One" imediat după finala câștigată în fața lui Bayern Munchen (2-0). Invitat în studioul televiziunii germane SAT1 instalat la stadionul Santiago Bernabeu pentru a analiza meciul alături de Louis van Gaal și Franz Beckenbauer, Mourinho a fost întrebat la un moment dat de către moderator în limba portugheză: "Acesta a fost ultimul dumneavoastră meci pe banca Interului?". Mourinho a răspuns sec": "Da!". "Unde plecați, la Real Madrid?", a continuat moderatorul. "Da!", a venit răspunsul imediat al lui Mourinho."Este totul clarificat?", a sunat ultima întrebare, iar Jose a răspuns cu același sec "Da!".

Jose a devenit al treilea antrenor din istoria fotbalului care câştigă Liga Campionilor cu două echipe (FC Porto în 2004 și Inter Milano în 2010), după Ernst Happel (Feyenoord 1970 şi Hamburger SV 1983) şi Ottmar Hitzfield (Borussia Dortmund 1997 și Bayern 2001). Palmaresul portughezului mai include o Cupa UEFA și două titluri în Portugalia cu FC Porto (2003 şi 2004), două în Anglia cu Chelsea (2005 şi 2006) şi două în Italia cu Inter Milano (2009 şi 2010).

Mourinho a dezvăluit după finala de sâmbătă că visul său este de a deveni singurul antrenor care câştigă cel mai important trofeu european cu trei echipe diferite, lăsând să se înțeleagă că există mai multe şanse să plece de la Inter decât să rămână. Iar Real Madrid, cea mai titrată echipă în Liga Campionilor cu 9 trofee (ultimul în 2002), este clubul unde acest deziderat este posibil.

×
Subiecte în articol: sport