x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mulţumit de noutăţi

Mulţumit de noutăţi

de Daniel Stan    |    02 Iul 2007   •   00:00
Mulţumit de noutăţi

La finele primei acţiuni de pregătire a campioanei, turneul amical de la Braşov, antrenorul Mircea Rednic i-a evidenţiat pe Florin Bratu, in special, dar şi pe Opriţa, Vali Năstase şi Chiacu.

Dinamo - Lotul e gata după turneul austriac

La finele primei acţiuni de pregătire a campioanei, turneul amical de la Braşov, antrenorul Mircea Rednic i-a evidenţiat pe Florin Bratu, in special, dar şi pe Opriţa, Vali Năstase şi Chiacu.

Turneul denumit "Cupa de vară", desfăşurat la Braşov, a fost un bun prilej pentru Mircea Rednic de a urmări la lucru noile achiziţii. "Este o perioadă de acumulări, dar, chiar şi aşa, recentele transferuri m-au mulţumit", a declarat tehnicianul "căinilor".

PROBLEME. Rednic nu i-a putut folosi la Braşov pe doi dintre titularii de bază, Radu Ştefan şi Claudiu Niculescu, ambii cu probleme medicale. Primul a contractat o răceală puternică inainte de plecare. "M-am speriat, am fost şi la spital, am stat pe perfuzii. Acum este mai bine", a declarat tănărul internaţional, care de astăzi işi va relua antrenamentele. La răndul lui, "Claugol" are probleme la inghinali, motiv pentru care a ratat şi "dubla" echipei naţionale cu Slovenia. A urmat recuperarea, dar situaţia nu s-a indreptat, iar medicul i-a recomandat repaus. De asemenea, Zicu are o contractură, iar Cătălin Munteanu acuză dureri la spate, insă in ambele cazuri nu este vorba de ceva grav. "Puriul" are, in schimb, şi motive de satisfacţie, chiar dacă roş-albii au pierdut finala turneului la penalty-uri, in faţa Unirii Urziceni.

MVP. Tehnicianul a ţinut să-i evidenţieze pe nou-veniţii Florin Bratu, Vali Năstase, Chiacu şi Opriţa: "Incă nu s-au format automatismele, dar timp mai este. Toţi au jucat bine, cu un plus pentru ambiţia lui Bratu". De altfel, "Bratone" a fost desemnat MVP-ul turneului şi, in acelaşi timp, golgeterul cu trei reuşite. "Căinii" vor continua pregătirile la Săftica pănă miercuri, iar de joi se va pleca in cantonamentul din Austria, Mircea Rednic lăsănd de inţeles că abia la finele acestui stagiu va definitiva lotul cu care va aborda viitorul sezon. Pănă atunci insă, conducerea incearcă să rezolve transferul lui Flavius Stoican de la Şahtior Doneţk, ucrainenii cerănd 250.000 de euro. "Pentru posturile pe care Mircea Rednic le-a considerat deficitare, s-au adus jucătorii doriţi", a declarat preşedintele Nicolae Badea.

Revedere Dan Petrescu - Fernandes

Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a lăudat gruparea din Ştefan cel Mare la finalul partidei cu Dinamo, pe care echipa sa l-a căştigat in urma executării loviturilor de departajare, după ce in timpul regulamentar scorul a fost 3-3. "I-am bătut la penalty-uri, dar dacă jucau toţi titularii, sigur aveam probleme.
Au echipă de cinci stele", a declarat tehnicianul invingătoarei turneului. Inainte de meciul susţinut la Braşov, "Bursucul" s-a intreţinut cu dinamovistul Fabrice Fernandes, cei doi evoluănd impreună in Anglia, la Southampton, in perioada 2000-2002.

×
Subiecte în articol: sport