x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mutari in Giulesti

Mutari in Giulesti

02 Ian 2005   •   00:00

Presedintele giulestenilor l-a transferat in ultimele zile ale lui 2004 pe brasoveanul Mugurel Buga si este aproape de a-i aduce la Rapid pe timisorenii Balace si Mansour, si pe Zeno Bundea, de la Universitatea Craiova.

DANIEL STAN, VICENTIU NEAGOE

TRIO RAPID. Dinu Gheorghe, George Copos si Mircea Lucescu (de la stanga la dreapta) au pus la cale transferul lui Daniel Niculae la Sahtior Donetk
Dupa intrarea in politica, principalul actionar al Rapidului, George Copos, a predat "gestiunea" presedintelui Dinu Gheorghe. "Are libertate in tot ce inseamna echipa de fotbal", a declarat Copos, referindu-se in special la transferuri. Cel poreclit "Vama" a reusit deja prima achizitie importanta si mai pregateste alte cateva.

DORINTA. Primul sosit in Giulesti este golgeterul lui FC Brasov, Mugurel Buga, pentru el fiind de fapt o revenire: "Mi-am dorit acest transfer si sper sa nu dezamagesc. Prima oara, in 2002, nu am reusit sa ma impun. De data asta voi reusi". Exceptandu-l pe Buga, conducerea "visiniilor" isi mai doreste un fotbalist de la FC Brasov, pe internationalul de tineret Romeo Surdu, insa patronul Ioan Niculae nu mai pare dispus sa renunte la un alt fotbalist valoros, avand in vedere situatia precara din clasament a "stegarilor".

LA PACHET. Dupa ratarea transferului lui Banel Nicolita, presedintele rapidist s-a reorientat catre alti doi timisoreni, pe care doreste sa-i achizitioneze "la pachet". Este vorba de Silviu Balace (26 ani) si de nigerianul Mansour (19 ani), negocierile cu Anton Dobos fiind foarte aproape de finalizare, in ciuda impotrivirii noilor patroni ai gruparii de pe Bega, firma Balkan Petroleum. restanTe. Mai ales ca majoritatea fotbalistilor de la "Poli" AEK Timisoara nu au mai fost platiti de doua luni. "Am facut Sarbatorile cu bani imprumutati. Normal ca multi ne dorim un alt viitor, desi ne pare rau de publicul timisorean", s-au confensat mai multi jucatori banateni. In acest moment, suma ceruta de impresarul lui Balace si al lui Mansour, Florin Iacob, ar fi in jur de 500.000 de dolari, ceea ce face ca negocierile sa decurga destul de greoi.

BUNDEA
Aflat in vacanta acasa, la Oradea, mijlocasul "Stiintei", Zeno Bundea, nu stie nimic de vreo oferta a Rapidului: "Momentan vreau sa-mi ajut actuala echipa sa iasa din situatia dificila in care se afla. Suporterii merita acest lucru. Din vara insa sunt dispus sa discut un eventual transfer in Giulesti". Surse oficiale sustin ca fotbalistul a discutat insa cu presedintele Dinu Gheorghe, inainte de Revelion, termenii unei eventuale colaborari.

D. NICULAE
Mircea Lucescu a petrecut trecerea dintre ani in Poiana Brasov, la Hotelul Sport, patronat de George Copos. Printre altele, cei doi ar fi discutat de un posibil transfer la Sahtior Donetk al lui Daniel Niculae, golgeterul campionatului. Desi s-a vehiculat ca tranzactia este rezolvata - dar din vara - in schimbul a 3 milioane de dolari, partile nu au ajuns la un acord final. Totusi, Copos ar fi dispus sa-l imprumute pe atacant gratis la Sahtior, pana la finele acestui sezon. "Deocamdata nu imi doresc decat sa castig titlul cu Rapid. Ce va fi din vara vom vedea", a declarat Niculae, care l-ar putea inlocui la Donetk pe Julius Aghahowa. In plus, la gruparea "minerilor", Daniel Niculae ar avea un salariu de 600.000 de dolari, de 10 ori mai mult decat in prezent.

×
Subiecte în articol: sport