SPORT
Adrian Mutu s-a intors in Romania in cursul zilei de sambata. Intr-un interviu acordat postului de televiziune BBC inainte de plecarea din Anglia, el a povestit care au fost motivele care l-au impins sa ia droguri si cand au inceput necazurile.
DELIA GOMOESCU
SINCER. Mutu a recunoscut ca a luat droguri, dar nu a spus cine l-a indemnat sa o faca |
Adrian Mutu a revenit sambata in Romania cu o cursa de linie de la Londra, alaturi de mama sa, Rodica. La sosirea pe aeroport, "Briliantul" a fost asaltat de amatorii de autografe, ceea ce a facut necesara interventia fortelor de ordine, care l-au scos pe Mutu pe la "protocol". Impresarii sai, Victor Becali si Gica Popescu, nu au dorit sa dea detalii despre sosirea jucatorului roman pe pamant natal.
DEZACORD. "Noi suntem impresarii lui Mutu, dar asta nu inseamna ca stim ce face el in orice moment. Nu stiu daca a venit in tara, am auzit ca ar fi sosit, dar nu am vorbit cu el", a spus Popescu. De altfel, el afirmase in mai multe randuri ca nu este de acord ca Mutu sa vina in Romania in aceasta perioada. "El trebuie sa ramana in strainatate. Aici ar fi supus unei presiuni suplimentare", a precizat impresarul roman. Victor Becali a mentionat ca "Briliantul" ar putea sustine o conferinta de presa in cursul acestei saptamani.
INTERVIU. Inainte de revenirea in tara, Mutu a vorbit despre motivele care l-au determinat sa ia droguri
intr-un interviu acordat postului de televiziune BBC. "Prima data am luat droguri in februarie, dar nu am vrut sa trisez, nu am vrut sa pacalesc fotbalul. Eram accidentat si foarte trist. In seara aceea am baut ceva mai mult, eu de obicei nu beau, asa ca m-am ametit foarte repede si am luat... Imi pare rau, stiu ca am facut o greseala", a spus jucatorul. El a recunoscut ca in acel moment nu s-a gandit la faptul ca poate pierde totul: "Atunci nu m-am gandit la asta. Eram prea singur. Doream sa nu mai simt asta si am luat drogurile. Voiam sa fiu fericit, sa fiu iubit".
SI-A CERUT SCUZE
|
Dat afara de Chelsea, Mutu nu a uitat sa ceara scuze suporterilor, insa a criticat atitudinea conducerii londonezilor. "Am avut nevoie de sprijin si ma asteptam ca Chelsea sa ma ajute. Cred ca directorul executiv, Peter Kenyon, nu a fost prea corect. Ei mi-au reziliat contractul inainte ca FA sa ia o decizie. Imi pare foarte rau pentru ceea ce am facut. Stiu ca i-am dezamagit pe suporteri. Le doresc toate cele bune si as vrea sa vad echipa la un nivel cat mai inalt. As vrea sa ma intorc pe Stamford Bridge si sa joc impotriva lui Chelsea." Potrivit impresarilor sai, Mutu are mai multe oferte de la cluburi importante din Europa. Astfel, variantele Dinamo sau Sahtior Donetk sunt ca si excluse. In cateva saptamani, "Briliantul" ar putea sa cunoasca deja numele viitoarei sale echipe. Ultima formatie interesata de roman este Bolton Wanderers, gruparea aflata in prezent pe locul 4 in Premier League.
|
Citește pe Antena3.ro